Turcia: Controversatul proiect de lege care prevede posibilitatea achitării unor autori de violuri a fost retras din Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege care prevede posibilitatea anulării unei condamnări pentru agresiune sexuală asupra unei minore dacă atacatorul se căsătoreşte cu victima, care a stârnit un val de critici, a fost retras din Parlament, potrivit unui anunţ făcut marţi de premierul Binali Yildirim, transmite AFP.

„Vom retrimite acest proiect de lege la comisie, în scopul de a ajunge la un text consensual, aşa cum a cerut preşedintele (Recep Tayyip Erdogan, n. red.)“, a declarat Binali Yildirim pentru presă, la Istanbul.

Propus de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), proiectul de lege în cauză ar fi trebuit să fie votat marţi în a doua lectură în Parlament, dar puterea islamo-conservatoare a făcut un pas înapoi din cauza criticilor.

Potrivit premierului turc, proiectul de lege a fost retras pentru a „da partidelor de opoziţie timpul necesar pentru a-şi elabora propunerile“.

„Comisia va lua toate propunerile în considerare şi va examina toate aspectele. O soluţie va fi găsită cu siguranţă“, a subliniat Yildirim.

În forma actuală, textul prevede amnistia unei persoane condamnate pentru agresiune sexuală, inclusiv în caz de viol, asupra unei minore dacă aceasta se căsătoreşte cu victima.

Măsura, votată săptămâna trecută în prima lectură, ar fi trebuit să se aplice o singură dată şi în mod retroactiv.

Însă mai multe ONG-uri specializate în protecţia copiilor şi partidele de opoziţie şi-au exprimat îngrijorările faţă de această măsură, iar mii de cetăţeni turci au denunţat-o în stradă în weekend.

Proiectul de lege a fost retras la câteva ore după prima ieşire publică a preşedintelui Erdogan pe acest subiect.

Luni seară, Recep Tayyip Erdogan a îndemnat Guvernul să „soluţioneze această problemă într-un spirit de larg consens, luând cont de criticile şi recomandările făcute de diferite structuri ale societăţii“.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”