„Trump, animal, nu te-atinge de canal”. Manifestaţie împotriva lui președintelui ales al SUA în Panama

0
0
Publicat:

Aproximativ o sută de persoane au manifestat marţi în faţa Ambasadei Statelor Unite în Panama după ce preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va cere restituirea canalului interoceanic dacă acesta din urmă nu va reduce nivelul tarifelor pentru navele americane.

Donald Trump. FOTO Profimedia

„Trump, animal, nu te-atinge de canal", au scandat manifestanţii, care au ars un portret al alesului republican şi al ambasadoarei americane în Panama, Mari Carmen Aponte, scrie AFP, citată de Agerpres.

Printre manifestanţi, veniţi la apelul sindicatului din construcţii şi al altor organizaţii de stânga s-au auzit și alte Sloganuri precum „Cine vinde canalul, îşi vinde mama", „Afară cu gringo invadatorul" şi „Un teritoriu, un drapel" .

Unii manifestanți au purtat pancarte pe care scria „Donald Trump, inamicul public al Panama".

Manifestaţia s-a desfăşurat fără incidente în faţa ambasadei, păzită de aproximativ douăzeci de poliţişti.

Canalul Panama, construit de Statele Unite şi inaugurat în 1914, a fost transferat către statul Panama pe 31 decembrie 1999, aşa cum este stabilit în Tratatele Torrijos-Carter, semnate pe 7 septembrie 1977, la Washington, de preşedinţii Omar Torrijos şi Jimmy Carter.

„Panama este un teritoriu suveran, există un canal aici şi este panamez, iar Donald Trump şi delirul lui imperial nu pot revendica nici un centimetru de pământ în Panama", a declarat liderul sindicatului din construcţii, Saul Méndez.

„Poporul (panamez) a demonstrat că este capabil să-şi recupereze teritoriul şi nu îl vom ceda din nou", a afirmat pentru AFP Jorge Guzman, un manifestant.

Preşedintele ales al SUA ameninţat sâmbătă că va cere restituirea căii navigabile interoceanice dacă administraţia canalului nu va reduce nivelul tarifelor pentru navele americane.

Dacă Panama nu poate garanta „funcţionarea sigură, eficientă şi fiabilă” a acestei căi maritime, „vom cere atunci ca să ne fie returnat Canalul Panama, în totalitate şi fără discuţii”, a spus el.

Tariful este determinat în funcţie de capacitatea navelor şi de tipul de încărcătură, şi nu în funcţie de ţara de origine.

 Trump a acuzat, de asemenea, China că se află în spatele operaţiunilor canalului, care este, totuşi, gestionat de Autoritatea Canalului Panama, un organism public autonom panamez.

„Suveranitatea ţării noastre şi canalul nostru nu sunt negociabile", a reacţionat marţi preşedintele Panama, José Raul Mulino, într-un comunicat semnat împreună cu trei foşti preşedinţi panamezi.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO