Trezirea dragonului: Un diplomat chinez ameninţă UE cu riscul unei „confruntări”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miting pentru susţinerea cauzei uigurilor FOTO EPA-EFE

China, vizată de o nouă serie de sancţiuni europene cu privire la încălcarea drepturilor omului în cazul minorităţii musulmane uigure din Xinjiang, ameninţă Uniunea Europeană cu riscul unei „confruntări”, relatează AFP.

„Ţin să subliniez că sancţiunile sunt o confruntare. Sancţiuni care au la bază minciuni ar putea fi interpretate ca o atingere deliberată la adresa securităţii şi dezvoltării Chinei”, a avertizat marţi ambasadorul Chinei la UE Zhang Ming, în cadrul unei discuţii organizate de către European Policy Centre la Bruxelles.

„Este responsabilitatea Guvernului chinez să apere securitatea şi bunăstarea populaţiei Chinei”, a adăugat el.

„Vrem, avem nevoie, dorim dialogul şi non-confruntarea”, a susţinut diplomatul chinez.

„Cerem părţii europene să se gândească la acest lucru de două ori. Dacă unii insistă asupra confruntării, nu vom da înapoi, pentru că nu avem altă opţiune decât să ne asumăm responsabilităţile faţă de ţara noastră”, a conchis Zhang Ming.

China este vizată de o nouă serie de sancţiuni europene cu privire la încălcarea drepturilor omului minorităţii musulmane uigure în Xinjiang, potrivit unor surse diplomatice europene.

Mai multe ţări sunt vizate de aceste sancţiuni, care constau în interdicţii de călătorie şi blocarea activelor deţinute de către oficiali şi entităţi pe teritoriul Uniunii.

Aceste măsuri urmează să fie supuse aprobării miniştrilor de Externe UE la 22 martie, într-o reuniune de pregătire a unui summit european prevăzut la 25-26 martie, în care liderii europeni urmează să-şi hotărască strategia cu privire la China.

În vederea adoptării acestor sancţiuni este necesară unanimitatea.

Europenii pregătesc totodată, pentru aprilie, un pachet de măsuri de sancţionare a încălcării de către Beijing a principiului „o ţară, două sisteme” în Hong Kong.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor