Trei puteri europene acuză Iranul că dezvoltă rachete balistice nucleare, contrar unei rezoluţii ONU. Răspunsul Teheranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Test de rachete al Iranului FOTO Arhivă

Franţa, Germania şi Marea Britanie acuză Iranul, într-o scrisoare adresată ONU, că dezvoltă „rachete balistice cu capacitate nucleară“. Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif denunţă un „fals disperat“.

Reprezentanţii Franţei, Germaniei şi Marii Britanii în Consiliul de Securitate al ONU au cerut joi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, prin intermediul unei scrisori, să spună Consiliului, în viitorul său raport, că programul de rachete al Iranului este „contrar“ unei rezoluţii ONU care se află la baza acordului nuclear din 2015 dintre Iran şi şase puteri mondiale.

Cei trei acuză Iranul că dezvoltă „rachete balistice cu capacitate nucleară“.

Scrisoarea a ieşit la iveală într-o perioadă de fricţiuni crescute între Iran şi Occident. Teheranul îşi retrage angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear, pas cu pas, ca reacţie la retragerea Statelor Unite din acest pact, anul trecut, şi reimpunerea de către Washington a sancţiunilor împotriva republicii islamice, care îi afectează deja economia.

O rezoluţie a ONU din 2015 cere Iranului să se abţină timp de opt ani să lucreze la programul de rachete balistice care pot transporta material nuclear.

Unele state, între care Rusia, care, împreună cu alte patru puteri mondiale au drept de veto în Consiliul de Securitate, afirmă că rezoluţia nu este obligatorie.

Franţa a afirmat joi că activităţile Iranului în domeniul rachetelor balistice nu sunt conforme cu rezoluţia Consiliului de Securitate şi a cerut Teheranului să îşi respecte toate obligaţiile în cadrul rezoluţiei.

Teheranul a reacţionat sfidător, afirmând că este hotărât să-şi continue programul de rachete, pe care l-a descris în repetate rânduri ca fiind cu scop defensiv şi fără nicio legătură cu activităţile nucleare.

„Iranul este hotărât să continue cu fermitate activităţile legate de rachetele balistice şi de vehicule de lansare în spaţiu“, a afirmat trimisul iranian la ONU Majid Takhte Ravanchi, într-o scrisoare adresată lui Guterres.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a denunţat intervenţia puterilor europene.

„Cea mai recentă scrisoare E3 adresată secretarului general al ONU referitoare la rachete este un fals disperat pentru acoperirea incompetenţei lor mizerabile în îndeplinirea obligaţiilor lor minime din cadrul Planului de Acţiune Mixt Cuprinzător (Joint Comprehensive Plan of Action - JCPOA)“, a scris Zarif pe Twitter, referindu-se la acordul nuclear după numele oficial.

El a cerut Franţei, Germaniei şi Marii Britanii să nu cedeze la „intimidarea venită din partea Statelor Unite“.

Consiliul de Securitate urmează să se întâlnească în această lună pntru a discuta despre respectarea de către Iran a rezoluţiei referitoare la acordul nuclear, iar scrisoarea celor trei puteri europene „va completa discuţia“, a declarat un diplomat european.

Marea Britanie, Franţa şi Germania au încercat să salveze acordul nuclear, în cadrul căruia Iranul s-a angajat să limiteze programul de îmbogăţire a uraniului în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Dar Teheranul susţine că puterile europene nu au reuşit să protejeze economia iraniană de sancţiunile americane.

Statele Unite şi aliaţii săi din Orientul Mijlociu consideră că programul de rachete al Iranului este un risc de securitate în regiune.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor