Tortura şi relele tratamente au lăsat sechele grave asupra fostului preşedinte georgian Mihail Saakaşvili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, aflat în închisoare, suferă de probleme neurologice grave ca urmare a torturii şi a relelor tratamente aplicate în detenţie, a declarat sâmbătă un consiliu independent de medici, recomandând un tratament adecvat, transmite AFP.

Arestat la 1 octombrie, după ce s-a întors după opt ani de exil în Ucraina, Saakaşvili a făcut greva foamei timp de 50 de zile pentru a protesta împotriva încarcerării sale pentru o condamnare pentru abuz de putere pe care o denunţă ca fiind politică, relatează Hotnews.

Reformatorul pro-occidental în vârstă de 53 de ani, ce şi-a condus ţara între 2004 şi 2013, a reînceput să mănânce după ce a fost transferat la 20 noiembrie la un spital militar din oraşul Gori, în estul ţării, în urma îngrijorărilor exprimate de medici că viaţa sa este în pericol.

El a dezvoltat o serie de patologii neurologice care sunt "rezultatul torturii, al relelor tratamente, al îngrijirii medicale inadecvate şi al grevei foamei prelungite", a concluzionat grupul de medici care a mers să îl examineze în detenţie.

Mai exact, în declaraţie se spune că l-au diagnosticat cu encefalopatie Wernicke, care îi pune în pericol viaţa, şi cu tulburare de stres post-traumatic.

Unul dintre medici, psihiatrul Mariam Jichkariani, a declarat pentru AFP că starea sa, "care este rezultatul torturii psihologice pe care Saakaşvili a suferit-o în închisoare, ar putea duce la incapacitate dacă nu primeşte un tratament medical adecvat".

Saakaşvili a "fost tratat în mod greşit cu medicamente antipsihotice de care nu avea nevoie şi care ar putea să îi afecteze şi mai mult sănătatea. Acest lucru poate echivala cu tortura farmaceutică", a adăugat ea.

La sfârşitul lunii noiembrie, cu ocazia înfăţişării sale în faţa unui tribunal din capitala Tbilisi, fostul preşedinte a denunţat el însuşi torturile psihologice suferite în detenţie, privarea de somn sau ameninţările.

"Toată lumea ştie că nu ar trebui să fiu în închisoare, deoarece toate acuzaţiile împotriva mea sunt fabricate şi motivate politic", a spus el.

"Am fost torturat, tratat în mod inuman, bătut şi umilit" în detenţie, a declarat el.

El a slăbit aproximativ 20 de kilograme în timpul grevei foamei. Serviciul de inspecţie de stat georgian a anunţat săptămâna trecută că a "deschis o anchetă privind acuzaţiile de tratament inuman".

Potrivit postului independent Pirveli TV, deţinuţii au strigat ameninţări şi insulte la adresa lui Saakaşvili, care a luptat împotriva crimei organizate în timpul preşedinţiei sale.

Saakaşvili crede că acest lucru a fost "orchestrat de administraţia închisorii" şi a declarat că niciun gardian nu a venit la faţa locului atunci când a cerut ajutor într-o zi, "când era singur şi convins că nişte criminali veneau să îl omoare".

Amnesty International a apreciat că tratamentul aplicat fostului preşedinte a fost "nu doar o justiţie selectivă, ci aparent o răzbunare politică".

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026