Tinerii susţinători ai lui Putin au tăiat elecricitatea opoziţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare de tineret care susţine Kremlinul a întrerupt alimentarea cu electricitate a unei clădiri, într-un oraş din sudul Rusiei, unde principalii lideri ai opoziţiei urmau să participe la o conferinţă.

Boris Nemţov, Ilia Iaşin şi Lev Ponomariov au fost nevoiţi să participe la o întâlnire cu susţinătorii lor pe întuneric, după ce membri ai grupării Naşi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unei clădiri din oraşul Krasnodar (sud), a declarat jurnalista Olga Romanova pentru site-ul independent grani.ru, citat de agenţia Ria Novosvti.

De asemenea, forţele de ordine au încercuit clădirea, afirmând că în interior există o bombă.
Nemţov, liderul mişcării de opoziţie Solidaritatea, unul dintre cei mai duri critici ai Kremlinului, a fost ţinta unor atacuri ale oponenţilor săi politici şi în trecut.

În 2009, atacatori despre care a declarat că erau membri ai mişcării Naşi l-au stropit cu amoniac pe faţă, după ce acesta a criticat planurile de organizare a ediţiei din 2014 a Jocurilor Olimpice de Iarnă în staţiunea Soci de la Marea Neagră.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Estonia a publicat o hartă cu traiectoria de zbor a avioanelor de vânătoare rusești. Piloții ruși au ignorat semnalele avioanelor NATO