„Terminați treaba”. Donald Trump îndeamnă Israelul să „scape” de Hamas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După eșecul negocierilor pentru un armistițiu în Gaza și un acord privind ostaticii, președintele Donald Trump consideră că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ar trebui să intensifice războiul pentru a „scăpa” de Hamas.

Donald Trump Foto: AFP

Trump a făcut aceste comentarii vineri, 25 iulie, după o convorbire telefonică cu Netanyahu.

Hamas nu a vrut cu adevărat să facă un acord. Cred că vor să moară și este foarte rău. S-a ajuns la un punct în care trebuie să termini treaba”, a precizat președintele american jurnaliștilor, înainte de a pleca într-o călătorie în Scoția, relatează publicația Axios.

Trump a adăugat că israelienii „vor trebui să lupte și să curețe situația” și că Israelul „va trebui să scape (de Hamas)”.

El a mai spus că întotdeauna a crezut că Hamas nu ar vrea să-i elibereze pe ostaticii rămași, deoarece nu vrea să-și piardă „moneda de schimb” și „protecția”.

Acum vor fi vânați”, a precizat Trump despre Hamas.

Criza din negocieri vine pe măsură ce situația umanitară devine din ce în ce mai catastrofală, cu tot mai multe rapoarte, de la ONU și alte agenții, despre palestinieni care mor de foame.

În ultima săptămână, Israelul a fost de acord cu o propunere de armistițiu din partea mediatorilor qatarezi și egipteni, dar Hamas a încercat să facă o contraofertă pe care Israelul a respins-o rapid. Aceasta a dus la o întrerupere a negocierilor indirecte de la Doha, care înregistraseră progrese considerabile, potrivit publicației citate.

SUA își retrag echipa de negociatori de la discuțiile din Qatar în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza, după ce trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, a acuzat Hamas de „lipsa disponibilității de a încheia un armistițiu”.

„Am decis să repatriem echipa noastră de la Doha pentru consultări după ultimul răspuns al Hamas, care arată cu claritate o lipsă de voinţă de a ajunge la un armistiţiu în Gaza. Deşi mediatorii au făcut eforturi considerabile, Hamas nu pare să acţioneze într-un mod coordonat şi nici cu bună credinţă”, a transmis trimisul special al SUA într-un comunicat.

SUA şi partenerii lor „vor lua acum în calcul alte opţiuni pentru a-i readuce pe ostatici acasă şi a încerca să creeze un mediu mai stabil pentru populaţia din Gaza”, se mai arată în comunicat.

Anunțul indică un pas înapoi în eforturile diplomatice de a pune capăt asediului, distrugerii și situației dificile pentru populația din enclava palestiniană, după mai bine de 21 de luni de război.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”