Telegramă diplomatică britanică: cel puţin 10.000 de oameni au fost ucişi în masacrul din Piaţa Tiananmen în 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 10.000 de persoane au fost ucise în represiunea armatei chineze împotriva protestelor studenţeşti pro-democratice din Piaţa Tiananmen din Beijing  (China), potrivit unei noi telegrame diplomatice, în care sunt povestite detalii îngrozitoare despre masacrul din iunie 1989.

În documentul făcut public după mai bine de 28 de ani sunt descrise amănunte despre cum femeile erau omorâte cu baionetele, oamenii erau puşi la pământ de TAB-uri, iar corpurile lor ajungeau împrăştiate în canale, potrivit AFP.

„Se estimează moartea a minimum 10.000 de civili“, declara ambasadorul britanic de atunci din China şi Indonezia, Alan Donald, în telegrama secretă către Londra, consultată de AFP la Arhivele Naţionale britanice. Aceste cifre transmise a doua zi după represiune, la 5 iunie 1989, sunt de aproape zece ori mai mari decât variantele vehiculate în mod obişnuit în acea vreme şi după evenimentele care au avut loc în Piaţa Tiananmen - adică de câteva sute sau peste o mie de morţi. În plus, AFP a întrebat mai mulţi specialişti şi istorici cu privire la acurateţea acestor estimări, care au declarat că cifra de 10.000 de oameni morţi e credibilă.

Prezentarea ambasadorului Donald oferă, de asemenea, informaţii înspăimântătoare despre violenţele din noaptea de 3-4 iunie, când armata a intrat în Beijing pentru a pune capăt celor şapte săptămâni de proteste în Piaţa Tiananmen, inima simbolică a puterii comuniste.

Mai precis, potrivit datelor obţinute de AFP, în timpul avansării lor, personalul înarmat „a deschis focul asupra mulţimii (atât civili, cât şi soldaţi) înainte de a trece peste ei cu tancurile“, după cum nota ambasadorul. Acesta menţiona că sursa lui era o persoană care-i transmitea informaţii primite de la un prieten apropiat de-ai lui, membru în Consiliul de Stat chinez la acea vreme.

Acesta adăuga că, odată ce soldaţii au pătruns în Piaţa Tiananmen, „studenţilor li s-a dat de înţeles că au la dispoziţie o oră să părăsească terenul, dar, după cinci minute, tab-urile APC au atacat“, scria Donald în telegrama diplomatică, care descrie şirul întâmplărilor: APC-urile au trecut peste studenţi, iar trupurile lor au fost luate cu un buldozer, încinerate şi apoi atuncate în canale. „Patru fete studente care erau rănite au implorat să le fie salvată viaţa, dar au fost străpunse cu baioneta“, a mai spus Donald adăugând că „cei care conduceau ambulanţele armatei şi care au încercat să dea o mână de ajutor au fost înpuşcaţi“.

La sfârşitul lunii iunie 1989, guvernul chinez a declarat că reprimarea „revoltelor contrarevoluţionare“ s-a soldat cu uciderea a doar 200 de civili şi câteva zeci de poliţişti şi militari.

Donald a spus că atrocităţile au fost comise de Armata 27, pe care el a descris-o astfel: „60% din ei sunt analfabeţi şi primitivi“.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani