Talibanii revendică atentatul soldat cu moartea a şase militari britanici în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Talibanii au afirmat joi că au amplasat mina care a ucis şase militari britanici, marţi, în sudul Afganistanului, acesta fiind cel mai sângeros atac pentru Marea Britanie în această ţară din 2006 până în prezent, relatează AFP, preluată de Mediafax.

„Responsabili ai combatanţilor Emiratului islamic (comandamentul taliban, n. red.) au raportat că o mină amplasată de combatanţi a distrus un tanc britanic", afirmă rebelii într-un comunicat. „Toţi invadatorii de la bordul acestuia au fost carbonizaţi", continuă aceștia.

Londra a anunţat miercuri că şase soldaţi britanici au murit în explozia tancului lor, la trecerea peste o mină, marţi, în sudul Afganistanului.

Militarii efectuau o misiune de patrulare în provincia Helmand, un bastion al talibanilor, a precizat Ministerul britanic al Apărării.

Miercuri, talibanii au afirmat doar că explozia a fost cauzată de o mină artizanală, dar nu au revendicat atacul.

Potrivit unei surse militare din Afganistan, mina ar fi datat din perioada prezenţei sovietice în ţară, în anii '80.

Talibanii au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul anului 2001 de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite. De atunci, aceștia luptă împotriva Guvernului afgan şi a aliaţilor săi din NATO, atentatele sinucigaşe şi bombele artizanale fiind metodele la care recurg cel mai des.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort