Sudan: Acord de încetare a focului de şapte zile, între 4 şi 11 mai, anunţă guvernul sud-sudanez

0
Publicat:

Liderul armatei şi cel al forţelor paramilitare aflaţi în război în Sudan au căzut de acord, marţi, asupra unei încetări a focului timp de şapte zile, din 4 până în 11 mai, în timpul unui dialog telefonic cu preşedintele sud-sudanez Salva Kiir, a anunţat marţi Ministerul de Externe sud-sudanez, informează AFP.

Conflict în Sudan FOTO: Profimedia

''Generalul Abdel Fattah al-Burhan şi generalul Mohamed Hamdan Daglo au convenit de principiu cu privire la o încetare a focului de şapte zile, din 4 până în 11 mai'', a anunţat diplomaţia sud-sudaneză într-un comunicat.

Cei doi lideri militari şi-au dat acordul şi pentru a numi reprezentanţi pentru negocieri de pace care ar urmează să se desfăşoară într-un loc la alegerea lor, adaugă comunicatul.

Niciunul dintre precedentele acorduri de încetare a focului nu a fost respectată de părţile beligerante, arată Agerpres.

În Sudan au loc de zece zile confruntări intense între forţele şefului armatei, Abdel Fattah al-Burhan, care conduce de facto Sudanul de la lovitura de stat din octombrie 2021, şi cele ale liderului Forţelor de Sprijin Rapid, Mohamed Hamdan Daglo.

Luptele, care au început în 15 aprilie, s-au soldat cu peste 500 de morţi şi mii de răniţi, în principal la Khartoum şi în Darfur (vest), potrivit unui bilanţ considerat însă subevaluat.

Conflictul în care a fost aruncat Sudanul, una dintre ţările cele mai sărace din lume, este o ''adevărată catastrofă'', a declarat ONU.

Peste 330.000 de persoane au fost strămutate şi alte 100.000 s-au refugiat în ţările vecine, au avertizat Naţiunile Unite, care se aşteaptă la creşterea de opt ori a numărului de refugiaţi sudanezi.

Preşedintele sud-sudanez Salva Kiir acţionează pe baza iniţiativei organizaţiei regionale est-africane Igad (Autoritatea interguvernamentală pentru dezvoltare), din care Sudanul face parte, alături de Djibouti, Etiopia, Kenya, Uganda, Somalia şi Sudanul de Sud.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie