SUA şi Rusia au trecut de la Războiul Rece la războiul fierbinte, afirmă un ministru rus

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Statele Unite ale Americii (SUA) şi Rusia au „depăşit deja” stadiul de Război Rece şi se află în prezent într-o etapă de „război fierbinte” hibrid, a declarat miercuri ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, citat de agenţiile de presă EFE şi TASS.

FOTO: Shutterstock

„Cred că am depăşit această perioadă” a Războiului rece, a afirmat el pentru postul de radio rus Sputnik, menţionând că „la ora actuală ne aflăm într-o fază de conflict fierbinte cu SUA”, potrivit Agerpres. 

„Observăm o implicare directă a acestui stat într-un război hibrid împotriva Rusiei pe diferite direcţii”, a adăugat Riabkov, potrivit căruia acest război ia uneori forme fără precedent care „pur şi simplu nu existau şi nu puteau exista în perioada Războiului rece”.

El a deplâns faptul că, în prezent, problema ameninţării nucleare revine în prim-plan.

„Este o situaţie dificilă. Subliniez că partea rusă îşi menţine ataşamentul său total faţă de cunoscutele postulate care au fost stipulate în ultima vreme, inclusiv la cel mai înalt nivel, că într-un război nuclear nu pot exista învingători şi că acesta nu poate fi dezlănţuit”, a afirmat ministrul adjunct de externe rus.

Cu toate acestea, el a declarat că „modul complet inconştient şi provocator în care adversarii noştri americani alimentează escaladarea, măsura în care sunt orbiţi de credinţa lor complet absurdă şi nefondată în capacitatea lor de a învinge strategic Rusia, ne fac să ne îndoim de potenţialul lor cognitiv şi de adecvarea lor”.

„Asta înseamnă să te joci cu focul în sensul propriu al cuvântului”, a mai avertizat Riabkov.

SUA ar trebui să înţeleagă că, în faţa atacurilor asupra suveranităţii, integrităţii teritoriale şi sistemului statal al Rusiei, Moscova va fi gata să folosească toate mijloacele de care dispune pentru apărarea sa, a declarat oficialul rus.

„O subestimare a deciziei noastre ar putea fi cel mai rău lucru care le-ar putea trece prin cap adversarilor noştri. Îi avertizăm împotriva unor greşeli fatale”, a concluzionat Serghei Riabkov.

Cu o zi în urmă, un alt diplomat rus a invocat colapsul relaţiilor cu SUA şi a criticat Washingtonul pentru că încearcă să provoace o „înfrângere strategică” a Rusiei în diferite domenii.

Rusia a declanşat la 24 februarie 2022 o invazie brutală împotriva Ucraina, ţară vecină, suverană şi independentă, membră a ONU, în ceea ce Kievul şi Occidentul califică drept un război de agresiune neprovocat, ilegal şi nejustificat, primul de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.   

Mai multe pentru tine:
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile