SUA şi Coreea de Sud îşi amână exerciţiile militare comune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite şi Coreea de Sud au decis să îşi amâne exerciţiile aeriene comune, pentru a încerca să încurajeze discuţiile cu Coreea de Nord. Ele urmau să efectueze antrenamentele comune la finalul lunii noiembrie.

Au decis să le amâne, aşa cum au făcut şi în 2018, pentru a încerca să susţină discuţiile cu Coreea de Nord. Cu toate acestea, Pheniannul a reacţionat cu furie şi a avertizat că Statele Unite vor fi pedepsite şocant dacă exerciţiile continuă potrivit planului. Liderul nord-coreean a fost văzut în presa de stat pozând împreună cu forţele sale armate, pe care le-a descris ca invincibile. Secretarul american al apărării, Mike Esper, a afirmat că aceasta nu este o concesie, ci un efort de bună credinţă. El a cerut Phenianului să îşi modifice şi el planul de exerciţii de luptă.

Exerciţiile, cunoscute sub numele de Combined Flying Training Event, ar fi inclus scenarii de lupte aeriene şi ar fi implicat un număr nedezvăluit de avioane de luptă ale Statelor Unite şi Coreii de Sud.

Din respect faţă de Phenian, exerciţiile au fost deja reduse ca amploare comparativ cu anii anteriori, dar Coreea de Nord continuă să obiecteze.

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a declarat că militarii americani şi sud-coreeni vor rămâne pregătiţi, în pofida deciziei de amânare a exerciţiilor, şi a negat că această amânare este o concesie făcută Coreii de Nord.

”Nu consider acest lucru o concesie. Îl văd ca pe un efort de bunăvoinţă...pentru a facilita pacea”, a declarat Esper reporterilor, alături de omologul său sud-coreean Jeong Kyeong-doo, la Bangkok, unde s-au reunit pentru discuţii şefii apărării din regiunea Asia.

Exerciţiile erau programate să aibă loc în zilele următoare.

Un diplomat nord-coreean de rang înalt a acuzat în această lună că exerciţiile militare comune ”aruncă apă rece” pe discuţiile cu Washingtonul. Phoneianul se opune în mod regulat exerciţiilor militare comune dintre SUA şi Coreea de Sud, pe care le consideră repetiţii pentru o invazie.

Nu este clar dacă decizia Washingtonului şi a Seulului va duce la reluarea discuţiilor cu Phenianul pentru renunţarea de către acesta la programul de înarmare nucleară.

Esper şi-a exprimat speranţa că Phenianul va răspunde la acest gest.

”Încurajăm DPRK să demonstreze aceeaşi bunăvoinţă în deciziile referitoare la training, exerciţii şi teste. Cerem totodată DPRK să revină la masa negocierilor fără precondiţii sau ezitări”, a spus Esper, utilizând acronimul pentru numele oficial de Republica Democrată Populară Coreeană.

În timp ce negocierile stagnează, Coreea de Nord a testat limitele angajamentului cu o serie de lansări de rachete, iar experţii avertizează că lipsa unui acord pentru controlul concret al armelor a permis ţării să continue să produce arme nucleare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie