SUA pregătesc discret perioada de după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite sunt din ce în ce mai convinse că preşedintele sirian Bashar al-Assad va fi înlăturat de la putere şi se pregătesc să asiste la o perioadă de tulburări după plecare sa, relatează New York Times, în ediţia de marţi, citată de AFP.

Potrivit cotidianului, Washingtonul colaborează discret cu Turcia, vecina Siriei, pentru a pregăti perioada de după Assad. Statele Unite se tem mai ales ca înlăturarea regimului să nu provoace lupte între diferite grupuri etnice pentru preluarea puterii la Damasc, destabilizând la rândul lor ţările din regiune.

Deşi Statele Unite, în frunte cu Barack Obama, îi cer lui Assad să se retragă de la putere, acestea îşi menţin ambasadorul la Damasc. Robert Ford este de fapt considerat o curea de transmisie între Washington, opoziţie şi diferite grupări etnice şi religioase.
Potrivit cotidianului american, comunitatea de informaţii şi diplomaţii aflaţi în post în Orientul Mijlociu sunt convinşi că Bashar al-Assad nu este în măsură să înăbuşe revolta care îi contestă regimul.

"Există un consens privind faptul că (Assad) a ajuns la sfârşit", consideră un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei Obama, citat de cotidian. "Potrivit serviciilor de informaţii, acesta nu îşi va reveni".

Obama urmează să aibă o întrevedere cu privire la situaţia din Siria şi Orientul Mijlociu cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan în cadrul unei reuniuni cu ocazia Adunării Generale a ONU.

Potrivit ONU, 2.600 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în reprimarea începută la 15 martie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie