SUA îndeamnă Siria să îşi declare cât mai rapid arsenalul chimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Barack Obama FOTO Reuters

Statele Unite au îndemnat joi regimul sirian să declare cât mai rapid mărimea şi particularităţile arsenalului chimic, în momentul în care secretarul de Stat John Kerry a sosit la Geneva pentru discuţii cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov pe această temă, relatează AFP.

Însoţit de o importantă echipă de experţi, Kerry urmează să discute ulterior, joi, cu Lavrov despre propunerea rusă de securizare şi distrugere a acestui arsenal. "Este fezabil, dar dificil", a declarat un oficial american care îl însoţeşte pe Kerry pentru jurnalişti.

Acest oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat a subliniat că Washingtonul aşteaptă ca regimul sirian "să declare cât mai rapid întregul arsenal", ca semn al angajamentului său.

Kerry este însoţit de o echipă numeroasă de experţi în dezarmare, armament chimic şi neproliferare de la Pentagon, din cadrul armatei şi altor departamente americane.

Obiectivul este "să vedem dacă într-adevăr există o cale credibilă pentru a avansa, dacă ruşii sunt serioşi în ceea ce spun şi, cel mai important, dacă (preşedintele sirian Bashar) al-Assad este serios în ceea ce spune", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat.

"Vom vorbi cu ruşii despre amploarea problemei, despre diferitele modalităţi de distrugere a acestor arme, centrele de producţie, diversele instalaţii", a adăugat acest oficial.

Ministrul sirian de Externe Walid Muallem a declarat săptămâna aceasta că ţara sa este pregătită să adere la Convenţia privind interzicerea armelor chimice şi că el susţine planul rus privind plasarea arsenalului chimic sub control internaţional.

Însă există mult scepticism cu privire la seriozitatea regimului sirian în privinţa eliminării armelor chimice. Unii apreciază că regimul încearcă pur şi simplu să câştige timp, continuând luptele împotriva opoziţiei armate.

"Există lucruri specifice despre care putem să întrebăm pentru a vedea dacă sunt îndeplinite rapid şi să ne facem o primă impresie despre realitatea acestui tot", a spus oficialul american.

"Acest lucru include ca ei să îşi declare cât mai rapid întregul arsenal", a subliniat el.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei