SUA: Barack Obama le-a cerut aliaţilor 10.000 de militari suplimentari în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama vrea mai multe trupe în Afganistan

Barack Obama le-a cerut aliaţilor săi să trimită 10.000 de militari suplimentari în Afganistan, dintre care 1.500 Franţei şi 2.000 Germaniei, scrie marţi Le Monde, precizând că Franţa este dispusă să facă un gest, relatează AFP.

Preşedintele american va prezenta marţi noua strategie pentru Afganistan şi va anunţa trimiterea a circa 30.000 de militari suplimentari.

Potrivit Le Monde, Washingtonul a cerut 2.000 de militari suplimentari Germaniei, 1.500 Italiei, 1.500 Franţei şi 1.000 Marii Britanii, printre cei 10.000 ceruţi aliaţilor. Obama ar ajunge astfel la 40.000 de militari suplimentari consideraţi necesari în august de generalul Stanley McChrystal, comandantul foerţelor NATO din Afganistan.

Le Monde precizează că Nicolas Sarkozy nu a refuzat categoric cererile omologului american. "Nu-i spunem nu lui Obama, salutăm orientarea pe care o va anunţa şi aşteptăm conferinţa din 28 ianuarie de la Londra, pentru a vedea ce sunt dispuşi să facă afganii", a declarat un membru al anturajului lui Sarkozy.

"Vom vedea cum putem face pentru a completa, dacă este necesar, dispozitivul nostru, mai ales în materie de formare", potrivit sursei.

Obama şi Sarkozy au discutat teolefonic luni. Potrivit preşedinţiei franceze, Sarkozy "a confirmat că Franţa va rămâne deplin angajată în Afganistan alături de poporul. afgan şi de aliaţi atât timp cât va fi necesar, pentru a li se permite afganilor să-şi asume treptat responsabilităţile".

"Conferinţa din Londra din 28 ianuarie va fi o ocazie pentru a examina cu preşedintele Hamid Karzai şi guvernul său angajamentele autorităţilor afgane, precum şi necesităţile suplimentare în termeni de formare,", a spus preşedinţia.

Până acum, Franţa a refuzat să trimită trupe suplimentare, faţă de cele 3.300 aflate în Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare