SUA acuză Rusia că efectuează teste nucleare în zona arctică. Reacţia Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lansator de rachete nucleare FOTO AFP

Un oficial din cadrul Administraţiei Donald Trump a avertizat că, cel mai probabil, Rusia efectuează teste secrete cu arme nucleare în zone izolate din regiunea arctică, deşi există un acord internaţional care interzice astfel de activităţi.

„Statele Unite consideră că Rusia, probabil, nu se conformează prevederilor Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBT). Informaţiile noastre despre dezvoltarea armelor nucleare ne conduc să credem că activităţile de testare efectuate de Rusia vor contribui la dezvoltarea capabilităţilor atomice. Statele Unite au renunţat la astfel de activităţi“, a declarat generalul Robert Ashley, directorul Agenţiei americane de Informaţii Militare (DIA), citat de Newsweek.com. El a precizat că testele ruse au loc în Arhipelagul Novaia Zemlea, situat în Oceanul Arctic.

Moscova, însă, a respins acuzaţiile, argumentând că este vorba de o campanie de denigrare. Ministerul rus de Externe a transmis joi seara că Rusia respectă în totalitate Tratatul de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBT), îndemnând Statele Unite să ratifice Acordul.

"Acuzaţiile sunt total lipsite de fundament şi au rolul de a deteriora imaginea ţării noastre. Cerem din nou Statelor Unite să aibă o atitudine responsabilă şi să ratifice acordul CTBT, deoarece nu poate intra în vigoare", a comunicat Ministerul rus de Externe.

Organizaţia Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBTO) a transmis că nu a detectat nicio activitate neobişnuită. "Avem încredere deplină în capacitatea sistemului de monitorizare de a detecta exploziile testelor atomice", a precizat organizaţia.

Este pentru prima dată când SUA acuză public Rusia de încălcarea Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare, ratificat de Rusia în 2000, tratat care interzice orice teste care generează fisiune nucleară.

Statele Unite nu au ratificat tratatul niciodată, deşi nu au efectuat un test nuclear încă din 1992, a explicat The New York Times. Nu există destule naţiuni care să fi ratificat acordul pentru ca aceasta să intre în vigoare, deşi marile puteri au fost de acord să respecte acest acord.

Până în februraie 2019, 168 de ţări au ratificat Acordul. Statele Unite, China, Egiptul, Iranul şi Israelul au semnat Tratatul, dar nu l-au ratificat. India, Coreea de Nord şi Pakistanul nu au semnat Tratatul.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani