Studenţii din Hong Kong vor democraţie: proteste paşnice înnăbuşite de poliţie cu gaze lacrimogene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Hong Kong au loc revolte ca parte din mişcarea Ocupare Centrală prin Dragoste şi Pace, iniţiată de studenţii Universităţii. Studenţii pro-democraţie au solicitat alegeri libere pentru conducerea regiunii. Vineri seara, poliţia  a folosit spray-uri lacrimogene, iar protestatarii au aruncat cu sticle de plastic în timp ce se îndreptatu spre o piaţă publică din apropierea guvernului. Peste zece oameni, majoritatea studenţi, au fost arestaţi.

Vineri seara, în jurul orei 22.30 (sâmbătă 4.30, ora locală a României), câţiva studenţi au reuşit să treacă de baricadele înalte de trei metru din jurul Pieţei Civice din Hong Kong, un punct central al protestelor paşnice din regiunea administrativă specială a Chinei, dar care a fost închisă încă din iulie. Peste 50 de persoane au reuşit să intre în Piaţă, dar au fost repede înconjurate de forţele de ordine. Aproape jumătate dintre aceştia au rămas acolo până la ora prânzului sâmbătă, dar au rămas repede fără provizii, notează „Time“

„Aceasta este o violare a drepturilor omului“, spune liderul studenţilor Alex Chow într-o portavoce, vorbind despre refuzul poliţiei de a-i lăsa pe protestatari să folosească baia sau să-şi ia mâncare şi apă. Aproape 2.000-3.000 de suporteri au rămas în zona care înconjura piaţa, însă Yvonne Leung, purtătoare de cuvânt a sindicatului studenţesc al Universităţii din Hong Kong, a solicitat prezenţa a mai mulţi. „Nu este destulă implicare. Avem nevoie de 10.000 de oameni aici“, spune ea.

FOTO AP

De când colonizarea britanică a luat sfârşit în 1997, Hong Kong a fost guvernat sub legea „o ţară, două sisteme“, şi se bucură de o autonomie semnificativă şi de diverse libertăţi interzise în China. Însă activiştii pentru democraţie cer dreptul de a alege liderul executiv până în 2017. Beijingul a fost de acord cu un vot democratic, dar numai în cazul în care candidaţii sunt aprobaţi de un comitet nominativ de 1.200 de membri, plin de figuri percepute ca loiale Partidului Comunist Chinez.

Activiştii pentru democraţie din Hong Kong tratează această concesie ca pe o încălcare a unei promisiuni anterioare şi au jurat să aducă o schimbare prin paralizarea centrului financiar. Protestele de vineri, conduse de studenţi, pe fondul unui boicot lung de o săptămână, reprezintă parte a unei mişcări de mare amploare - „Occupy Central with Love and Peace“ (Ocupare Centrală prin Dragoste şi Pace).

La primele ore ale zilei de sâmbătă, liderii mişcării Ocuparea Centrală, Benny Tai Yiu-ting şi Chan Kin-man, au adresat cuvinte protestatarilor. „Ieri au fost reţinuţi studenţi. Însă poliţia a folosit forţa. Condamnăm acest fapt“, a spus Tai, citat de publicaţia „South China Morning Post“.

Patru poliţişti au fost răniţi şi 13 protestatari au fost arestaţi peste noapte, potrivit ofiţerului Steve Hui Chun-tak. „Poliţia condamnă violenţa protestatarilor şi îi îndeamnă să părăsească piaţa cât de repede posibil, într-o manieră decentă“, a declarat ofiţerul pentru „South China Morning Post“.

FOTO AP

Până sâmbătă după-amiază, mulţi dintre studenţi erau vizibil extenuaţi, unii odihnindu-se sub copaci. „Poate că nu a sosit timpul nostru“, declară Jason Tsang, student la Universitatea din Hong Kong pentru publicaţia „Time“. „Dar tot vom fi parte din istoria chineză. Schimbarea nu vine peste noapte“, conchide el.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco