Steve Witkoff, trimisul special al lui Trump, a ajuns în Rusia. Posibilă întâlnire cu Putin

0
Publicat:

Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump, a ajuns vineri, 11 aprilie, în Rusia, unde probabil va discuta cu președintele Vladimir Putin, în timp ce cresc tensiunile dintre SUA și Iran și China, aliații principali ai Rusiei.

Steve Witkoff/FOTO: X

Kremlinul a confirmat sosirea lui Witkoff, însă a respins informația potrivit căreia va discuta cu Putin. Cu toate acestea, ziarul Axios, care a scris despre călătoria sa mai devreme vineri, citând o sursă familiarizată cu această chestiune, a declarat că Witkoff și Putin se vor întâlni.

Potrivit Reuters, Putin se află în Sankt Petersburg, acolo unde se află și trimisul lui Trump. Președintele rus s-a aflat la o reuniune „extraordinar de importantă” privind dezvoltarea Marinei ruse, care se află în plin proces de modernizare și extindere.

Dacă s-ar întâlni cu Witkoff, întrevederea s-ar realiza în contextul în care tensiunile dintre SUA și Iran și China, aliații principali ai Rusiei, cresc datorită programului nuclear de la Teheran și războiului comercial contra Beijingului.

Pe 3 aprilie, Kirill Dmitriev, reprezentantul președintelui rus Vladimir Putin pentru investiții, a avut o întâlnire la Washington cu oficiali americani, printre care și Steve Witkoff.

Întâlnirea a avut loc într-un context tensionat, în care SUA continuă să exercite presiuni asupra Rusiei și Ucrainei pentru a accepta o încetare a focului.

Kirill Dmitriev a postat un mesaj pe rețea X, subliniind importanța acestor discuții: „Dialogul deschis și productiv între Rusia și SUA nu este opțional – este esențial. Stabilitatea globală și pacea depind de aceasta”.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat