Statul Islamic s-a retras din Palmira

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupele loiale regimului de la Damasc i-au alungat pe jihadiştii din Statul Islamic din Palmira şi au recucerit acest oraş istoric din centrul Siriei, transmite Reuters.

Anunţul privind recucerirea oraşului Palmira a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu i-a dat personal această veste preşedintelui rus Vladimir Putin.

Statul Islamic a ocupat Palmira în mai 2015 şi a pierdut-o prima dată în martie anul trecut. Jihadiştii au recucerit acest oraş, bogat în vestigii din perioada romană, în decembrie anul trecut.

Într-un comunicat, armata lui Bashar al-Assad a precizat că recucerirea Palmirei a fost posibilă datorită sprijinului oferit de aliaţi şi atacurilor aeriene ruseşti.

Teatrul roman din Palmira FOTO Twitter @Ibra_Joudeh via Anna

Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, jihadiştii au fugit din Palmira joi, după ce au pierdut periferiile oraşului.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră