Statul Islamic declară starea de urgenţă la Rakka, capitala sa de facto din Siria, afirmă un oficial american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membri şi simpatizanţi ai Statului Islamic în Rakka FOTO AP

Oficiali militari americani urmăresc îndeaproape reţele de socializare şi informaţii de presă potrivit cărora Statul Islamic crede că Rakka, capitala de facto a grupării jihadiste în Siria, ar putea fi asediată în curând, relatează CNN.

"Am văzut această declaraţie a (stării) de urgenţă la Rakka, orice ar însemna acest lucru", a declarat vineri pentru presă colonelul Steve Warren, un purtător de cuvânt al coaliţiei împotriva Statului Islamic conduse de Statele Unite.

"Ştim că acest inamic se simte ameninţat, aşa cum ar trebui" să se simtă, a adăugat el.

Presa scrie că Statul Islamic îşi mută personalul în jurul oraşului şi încearcă să creeze ascunzişuri, în anumite zone, pentru a proteja potenţiale ţinte de atacuri aeriene şi terestre.

"Ei (jihadiştii) observă manevre ale Forţelor Democrate Siriene (FDS, în nordul Siriei)) şi ale Coaliţiei Arabe Siriene atât la est, cât şi la vest", a declarat Warren.

"Ambele zone devin tot mai sigure, iar Forţele Democrate Siriene sunt to mai capabile să-şi genereze propria forţă de luptă în aceste zone", a adăugat el.

Coaliţia crede că Statul Islamic răspunde, în prezent, acestor manevre.

"Am primit rapoarte potrivit cărora ISIL (acronimul Statului Islamic preferat de administraţia americană) îşi repoziţionează capacităţile de luptă, gândindu-se, cred eu, la ceea ce va urma", a spus purtătorul de cuvânt al coaliţiei.

”Am văzut, de asemenea, informaţii potrivit cărora îşi repoziţionează personalul fie în oraş, fie în afara oraşului”, a continuat el.

Armata americană a notat totodată mişcarea unor luptători în întreg oraşul, ceea ce ar putea oferi o şansă mai bună supravegherii aeriene de a-i găsi şi de a-i ţinti.

De asemenea, în pofida faptului că Washingtonul nu a anunţat în mod oficial că crede că liderul Statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi se află în continuare la Rakka sau în apropierea oraşului, o serie de oficiali afirmă că aceasta a continuat să fie o ipoteză de lucru.

Însă ei monitorizează, în paralel, orice potenţiale informaţii potrivit cărora al-Baghdadi s-ar putea afla în alte locuri.

”(Al-)Baghdadi rămâne extrem de prudent” în privinţa securităţii sale personale, a declarat un oficial din cadrul Apărării americane pentru CNN.

Statele Unite vor continua să încerce să-l localizeze, a adăugat el.

Însă, chiar dacă ar fi localizat şi capturat sau ucis, Washingtonul estimează că acest lucru nu va modifica imediat amploarea şi capacitatea operaţiunilor Statului Islamic, deoarece există alţi lideri pregătiţi să-i ia locul.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?