Statul Islamic câştigă teren în Afganistan, avertizează un general american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul Islamic încearcă să cucerească zone ocupate de talibani în Afganistan FOTO khaama.com

Reţeaua extremistă sunnită Statul Islamic (SI) efectuează mici incursiuni în Afganistan, dar ar putea să devină o ameninţare importantă, avertizează un general american.

Statul Islamic, a cărui notorietate a crescut după ce a cucerit bucăţi vaste din teritoriile Siriei şi Irakului, nu este capabil, încă, să efectueze operaţiuni militare coordonate în mai mult de o zonă, o dată, în Afganistan, le-a spus jurnaliştilor de la Pentagon, joi, din biroul său din Kabul, generalul de brigadă Wilson Shoffner.

„Observăm o oarecare creştere a capabilităţilor (SI), dar nu până într-acolo încât să poată efectua operaţiuni ca cele pe care le vedeţi în Irak şi Siria, deşi observăm că pot evolua în ceva mai serios, mai periculos", a declarat el, citat de Associated Press în pagina electronică.

Shoffner a precizat că militanţi din cadrul SI luptă cu talibanii în zone din Afganistan în care gruparea jihadistă încearcă să pătrundă pe teritoriul aflat sub controlul talibanilor. El consideră aceste confruntări „destabilizatoare“, subliniind că civili afgani sunt prinşi la mijloc.

„Aceasta este o problemă de securitate şi ne angajăm să ajutăm Guvernul afgan să o rezolve“, a promis generalul.

El a refuzat să spună dacă avioane americane au atacat ţinte SI în Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat