Staţia spaţială chineză în construcţie va primi primul echipaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

La mai mult de patru ani de la ultima misiune cu echipaj, China se pregăteşte să trimită primii trei astronauţi către staţia spaţială în construcţie, anunţă AFP.

Într-un context de tensiune cu Occidentul, reuşita misiunii este o chestiune de prestigiu pentru Beijing, care se pregăteşte să sărbătorească pe 1 iulie centenarul Partidului Comunist Chinez (PCC).

Potrivit ultimelor previziuni, joi vehiculul spaţial Shenzhou-12, propulsat de o rachetă Longue-Marche 2F, ar trebui să decoleze de la baza Jiuquan, în deşertul Gobi (nord-vest). 

Obiectivul său: să ajungă pe Tianhe ("Armonia cerurilor"), singurul modul din staţia deja aflată în spaţiu. Centrul de control şi locul unde vor rămâne astronauţii a fost plasat la sfârşitul lui aprilie pe orbita terestră joasă (la 350-390 de kilometri altitudine). 

Cei trei astronauţi vor rămâne în spaţiu trei luni, o perioadă record pentru China. Precedenta misiune cu echipaj de la sfârşitul anului 2016,  Shenzhou-11, nu a durat decât 33 de zile. 

"Scopul astronauţilor va fi de a face în aşa fel încât noua lor casă din spaţiu să fie echipată şi pregătită de lucru", a rezumat Jonathan McDowell, astronom la Centrul Harvard-Smithsonian pentru astrofizică din SUA. 

"Obiectivul misiunii este înainte de toate practic. Ea nu va fi revoluţionară în conţinut". 

În trei luni, astronauţii vor fi activi: întreţinere, instalarea materialului, ieşiri în spaţiu, pregătirea misiunilor de construcţie care vor urma şi a sejururilor viitoarelor echipaje. 

"Pe scurt, multe sarcini minuţioase şi complexe", a subliniat Chen Lan, analist pe site-ul GoTaikonauts.com. Pentru el, Shenzhou-12 prezintă "numeroase provocări" pentru un echipaj care "va trebui să se familiarizeze foarte repede cu echipamentele" noi. 

"Este o nouă staţie, riscul este deci ca un sistem major să eşueze. Dar cred că totul va decurge bine", a spus McDowell.      

Numită în engleză CSS (pentru "Staţia Spaţială Chineză") şi în chineză Tiangong ("Palatul Celest"), staţia, odată terminată, va semăna ca dimensiune cu fosta staţie sovietică Mir (1986-2001). Durata a de viaţă va fi de cel puţin 10 ani. 

Misiunea Shenzhou-12 constituie a treia lansare din 11 care vor fi necesare pentru construirea staţiei între 2021 şi 2022. Patru misiuni cu echipaj sunt prevăzute în total. 

Femei vor participa la misiunile următoare, a indicat Yang Liwei, primul chinez în spaţiu din istorie în 2003 şi cel mai înalt responsabil al programului spaţial cu echipaj. Dacă astronauţi străini, în special europeni, ar putea să ajungă pe CSS, probabilitatea ca unul american să ajungă aici este slabă: o lege americană interzice NASA orice legătură cu China. 

China a devenit în mai a doua ţară din lume, după SUA, care a trimis pe Marte un mic robot - numit "Zhurong". 

În viitor, Beijingul vrea să trimită oameni pe Lună (către anul 2030) şi să construiască acolo o bază împreună cu Rusia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi