Statele Unite și Ucraina au început oficial negocierile asupra unor noi acorduri de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite şi Ucraina au început joi un proces de negocieri pentru a ajunge la noi acorduri bilaterale de securitate, a anunţat Departamentul american de Stat într-un comunicat.

FOTO Pixabay

Negocierile, care urmăresc să asigure că autorităţile de la Kiev „au o forţă sustenabilă capabilă să apere Ucraina acum şi să descurajeze Rusia în viitor”, au loc după acordul încheiat luna trecută între Kiev şi statele din G7 pentru a spori cooperarea militară prin angajamente bilaterale.

Cu acea ocazie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat acordul, anunţat în timpul summitului G7 de la Vilnius, drept o punte către o viitoare intrare a ţării sale în NATO.

În mesajul său de joi, Departamentul american de Stat a dat asigurări că angajamentele sale de securitate cu Ucraina vor permite ţării să „facă progrese în ceea ce priveşte reformele care vor sprijini buna guvernare necesară pentru a-şi promova aspiraţiile euro-atlantice”.

Mai exact, şi conform textului declaraţiei de la Vilnius de luna trecută, ţările semnatare vor putea ajuta Kievul în diferite moduri: livrarea de armament şi pregătirea forţelor armate ucrainene, colaborarea în probleme de securitate cibernetică, schimb de informaţii sau luarea de măsuri pentru creşterea producţiei de arme în ţară, relatează agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică