Statele Unite au bombardat o clădire în care era depozitată o sumă mare de bani, aparţinând Statului Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jihadişti din Statul Islamic Foto: AFP

Statele Unite au distrus, în urma unui raid aerian, o clădire din oraşul irakian Mosul în care se afla o sumă foarte mare de bani, pe care gruparea Stat Islamic o folosea pentru a-şi plăti luptătorii şi pentru operaţiuni aflate în desfăşurare, au declarat pentru CNN doi oficiali de la Pentagon.

Aceştia nu au putut spune cu exactitate ce sumă de bani era depozitată în clădire şi în ce monedă, însă unul dintre ei a spus că este vorba despre "milioane".

Două bombe, cu greutatea de aproximativ un kilogram, au distrus rapid zona. 

Oficialii au spus că Statele Unite planuiesc să lovească mai multe astfel de ţinte financiare, pentru a diminua capacitatea reţelei Stat Islamic (SI) de a funcţiona ca entitate cvasi-statală.

Aceasta este o extindere a listei cu ţinte, eveniment similar cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni, când avioane americane au început să atace camioane ale SI care transportau petrol.

După ce au obţinut informaţii despre aşa numitul "punct de colectare şi distribuire a banilor", aeronavele şi dronele americane au urmărit zona timp de mai multe zile, încercând să identifice momentul în care acolo s-ar fi aflat cât mai puţini civili.

În final, a fost luată decizia ca atacul asupra clădirii să fie lansat duminică dimineaţa, întrucât civilii se aflau în apropiere în timpul zilei, iar personalul SI lucra acolo pe timpul nopţii.

Comandanţii americani au avut în vedere până la 50 de victime ale raidului aerian, pe fondul importanţei ţintei, însă o primă evaluare făcută în urma atacului a indicat faptul că probabil au fost ucise de la cinci până la şapte persoane.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort