Stăpânii băncilor din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ţurcanu, Gherman Gorbunţov, familiile Vrabie şi Voronin sunt cei mai importanţi acţionari ai băncilor moldoveneşti, arată un clasament „Adevărul“. Valoarea celui mai important pachet de acţiuni deţinut oficial de o persoană este de circa 10 milioane de dolari şi aparţine lui Victor Ţurcanu.

Clasamentul celor mai valoroase pachete de acţiuni la una dintre cele 15 bănci din Republica Moldova arată că cei mai importanţi acţionari sunt chiar bancherii - cei care au fondat băncile şi le şi conduc.

Astfel, cel mai de preţ pachet la o bancă este deţinut de Victor Ţurcanu. Acesta are 10,45% din acţiunile Victoriabank, a doua bancă ca mărime din Republica Moldova, iar pachetul său valorează peste 10 milioane de dolari. Victor Ţurcanu este unul dintre fondatorii Victoriabank şi a fost timp de 15 ani, până în 2006, preşedintele băncii. Acesta declară că astăzi cel mai mare acţionar al instituţiei este o altă persoană fizică. Conform unor surse, acţionar majoritar la Victoribank este controversatul om de afaceri Vladimir Plahotniuc/Ulinici, prim-vicepreşedintele Parlamentului, care ar deţine peste 26,7% din acţiuni, prin intermediul unor firme offshore.

LOCUL II: GHERMAN GORBUNŢOV

Al doilea în top este omul de afaceri rus Gherman Gorbunţov, căruia îi aparţin 81,7% din acţiunile Universalbank, bancă ce ocupă ultimul loc în „Ratingul de performanţă bancară" elaborat de economiştii de la Centrul Expert-Grup. Experţii susţin că această instituţie financiară ar avea cele mai mari probleme. Potrivit raportului anual al Universalbank, pachetul deţinut de Gorbunţov valorează circa 9,5 milioane de dolari.

Familiile Vrabie şi Voronin

Natalia Vrabie, preşedinta Moldova-Agroindbank, împreună cu soţul Trofim şi fiii Maxim şi Iulian, deţine un pachet de 6,53% din acţiunile băncii. Valoarea acestui pachet este de circa 7 milioane de dolari. Natalia Vrabie conduce de 15 ani Moldova-Agroindbank, cea mai mare bancă din ţară. Urmează în top familia Voronin, care deţine un pachet de 20,09% din capitalul Fincombank, bancă care a avut o ascensiune fulminantă în perioada guvernării comuniste. La ora actuală, pachetul administrat de Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui Vladimir Voronin, valorează 4,6 milioane de dolari. Alături de Oleg, acţionari la Fincombank sunt Taisia Voronin, soţia lui Vladimir Voronin, dar şi sora lui Oleg, Valentina Rusu. Cu numele de Voronin mai apar Elena, Ecaterina şi Alexei.

Locul cinci îi revine lui Grigore Furtună, membru al consiuliului Moldova-Agroindbank, care deţine un pachet de 3,04% din acţiunile băncii, ce valoarează circa 3,2 milioane de dolari. În top zece acţionari de bănci se mai regăsesc Mariana Zisis, cu 24,9% din Eurocreditbank, Nicolae Grosu, cu 9,9% din Banca de Economii, Ivan Antoci, cu 6,87% din Fincombank, şi Valerian Mârzac şi Serghei Tcacenco, cu câte 4,5% din acţiuni la Moldindconbank.

Acţionari din rândul offshore-urilor

Pe lângă persoane fizice, în rândul acţionarilor băncilor figurează mai multe firme, ai căror proprietari de cele mai dese ori nu sunt cunoscuţi. Astfel, la Victoriabank, anul trecut, acţionar majoritar era firma Victoria Invest Limited, care a fost înlocuită de OTIV Prime Financial B.V. din Olanda. Despre ambele se spune că ar fi controlate de milionarul Vladimir Plahotniuc. În cazul Moldinconbank, pe lângă un grup de persoane fizice apare şi un grup de firme mici, proprietarii cărora sunt necunoscuţi. Atât experţii locali, cât şi organismele internaţionale insistă asupra unei mai mari transparenţe a structurii de proprietate în sistemul bancar moldovenesc. 

77 procente este cota investiţiilor străine în capitalul băncilor moldoveneşti.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două