Soţia unui diplomat american în Marea Britanie a lovit cu maşina şi a fugit cu avionul. Tatăl victimei: „Sunt furios că cineva poate face asta“. Reacţia Londrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul britanic a solicitat sâmbătă autorităţilor americane să „reconsidere“ decizia de a o autoriza pe soţia unui diplomat american implicată într-un accident auto mortal în Anglia să se întoarcă în Statele Unite fără să fie judecată, potrivit AFP.

Potrivit Sky News, suspecta în acest incident care a avut loc la sfârşitul lunii august a invocat imunitatea diplomatică şi s-a întors în ţara ei. 

"L-am sunat pe ambasadorul SUA pentru a exprima dezamăgirea Regatului Unit cu privire la această decizie şi pentru a îndemna ambasada să o reconsidere", a declarat ministrul Afacerilor Externe Dominic Raab într-o declaraţie transmisă sâmbătă pentru AFP. El transmite de asemnea "condoleanţe familiei afectate de acest incident tragic". 

Harry Dunn, în vârstă de 19 ani, a murit în urma unui impact între motocicleta sa şi o maşină în apropiere de baza Royal Air Force din Northamptonshire, în Anglia, pe 27 august. 

Poliţia locală a confirmat că o americancă în vârstă de 42 de ani, considerată suspectă în acest caz, a părăsit ţara deşi "a confirmat anterior că nu avea proiecte pentru care să părăsească ţara în viitorul apropiat". 

Poliţia "cercetează acum toate posibilităţile prin mijloace diplomatice pentru a se asigura că ancheta va progresa", a declarat Sarah Johnson, comisar al Poliţiei din Northamptonshire.

"Nu ştim cum să ne începem doliul", a spus mama victimei, Charlotte Charles, pentru Sky News. "Nu avem nimic. Nici dreptate. Nu avem nimic pentru a ne uşura sufletele, nu ştim nici dacă ea are măcar remuşcări". 

Tatăl lui Harry s-a declarat "dezgustat" şi "consternat". "Sunt furios că cineva poate face asta şi apoi să ia avionul şi să plece", a declarat el la televiziune. 

Într-o declaraţie transmisă Sky news, Ambasada americană de la Londra a transmis condoleanţe familiei ca urmare a accidentului care "a implicat un vehicul condus de soţia unui diplomat american care lucrează în Regatul Unit". 

"Ambasada este în strânsă legătură cu autorităţile britanice pe acest subiect", se precizează. Ambasada nu a indicat identitatea persoanelor implicate, dar a confirmat că "familia a părăsit Regatul Unit". 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €