Soarta translatorilor afgani lăsaţi în urmă de Guvernul britanic: tortura şi moartea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre cei trei afgani din imagine este Popal, ucis săptâna trecută în Iran FOTO Daily Mail

Un traducător afgan pentru armata britanică, căruia i s-a refuzat accesul în Marea Britanie, a fost executat în timp ce încerca să ajungă în Occident. Cunoscut soldaţilor englezi sub numele de Popal, afganul a fost torturat şi ucis după ce fusese capturat în Iran. Alţi patru traducători se pare că ar fi suferit aceeaşi soartă în timp ce încercau să fugă de talibani.

„Pe cine găsesc şi descoperă că au lucrat pentru Marea Britanie sau pentru forţele aliate, îl torturează şi îl ucid“, a declarat pentru „Daily Mail“ o sursă care a lucrat cu Popal pentru britanici. „Traficanţii de persoane ne avertizează înainte de începerea călătoriei că există riscul să fim capturaţi, şi că atunci ne descurcăm singuri“, adaugă translatorul.

Potrivit lui, unii afgani au fost opriţi încercând să ajungă în Europa şi au fost înrolaţi în armata iraniană şi apoi trimişi să lupte în Siria. Alţii ar fi fost interogaţi prin metode brutale. „Dacă spui că ai lucrat pentru englezi sau americani, atunci mai mult ca sigur că vei fi ucis“. Alţi 23 de traducători, „abandonaţi“ de Marea Britanie au reuşit să ajungă în Europa, 20 dintre ei în Germania.

Marea Britanie a refuzat să-l ajute pe Popal

Popal a decis să fugă din Kabul după mai multe ameninţări din partea talibanilor. Marea Britanie a refuzat să-l ajute, susţinând că nu există dovezi suficiente că viaţa sa este supusă riscului. Se pare că Popal ar fi fost executat lângă oraşul iranian Mashhad, notează „Daily Mail“.

Este dezgustător că englezii l-au refuzat după ce el şi-a riscat viaţa să-i ajute. Acum şi-a pierdut el viaţa“, a declarat un prieten al lui Popal.

Călătoria lui Popal l-a costat peste 10.000 de dolari, el ajungând doar până în Iran. Corpul său a fost adus înapoi în Kandahar săptămâna trecută.

Scopul final: Germania

Publicaţia engleză a discutat cu nouă foşti traducători pentru britanici care spun că au abordat traficanţi pentru a-i ajuta să scape. Cinci dintre ei au declarat pentru „Daily Mail“ că „nu s-a mişcat nimic“ în Marea Britanie pentru salvarea lor, aşa că au trebuit să apeleze la ruta periculoasă prin Iran pentru a fugi. Cu toţii au spus că scopul final este Germania.

Traducătorii sunt „abandonaţi“ de Marea Britanie

Chris, un traducător care a lucrat pentru fostul premier britanic Gordon Brown, în timpul vizitei acestuia în Afganistan, susţine că a plătit traficanţilor peste 7.000 de dolari pentru a fugi pe aceeaşi rută, deoarece a fost „abandonat“ de Marea Britanie.

El a solicitat în mod repetat să i se permită accesul în Marea Britanie şi chiar a scris direct premierului şi Agenţiei de Frontieră. Nu a primit niciun răspuns. Chris a declarat că prietenii lui care au colaborat cu forţele americane sau canadiene au primit azil.

Oficialii britanici spun că fiecare caz este examinat individual de reprezentanţii în Afganistan. 

Suntem ucişi pentru munca noastră pentru englezi. Le-am cerut ajutorul, am solicitat azil, dar din nefericire sunt blocat aici. Atitudinea britanicilor îi face pe oameni să recurgă la măsuri disperate pentru siguranţă. Este dezgustător ce se petrece şi ne simţim abandonaţi“, spune un alt afgan care a colaborat cu britanicii.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare