Sistem antirachetă, testat cu succes în Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Israelul a anunţat că a testat cu succes un sistem antirachetă capabil să-i asigure o protecţie activă în faţa rachetelor din arsenalele Hezbollah în Liban şi Hamas în Fâşia Gaza, potrivit AFP.

Acest sistem, codificat "Bolta din oţel", este destinat să intercepteze rachete cu rază mică de acţiune şi obuze, iar după testul de miercuri este pe cale să devină operaţional, a anunţat Ministerul israelian al Apărării, citat de Agerpres.

"Pentru prima oară, sistemul a fost testat într-o situaţie cu ameninţări multiple simultane. El a reuşit să le neutralizeze cu un succes total", se precizează în comunicatul ministerului.

Potrivit ministerului, viitoarea etapă va consta în integrarea sistemului în forţele armate.

În vara anului 2006, Hezbollah-ul şiit libanez a tras peste 4.000 de rachete împotriva teritoriului nordic al Israelului, paralizând activitatea în această regiune 34 de zile şi constrângând un milion de israelieni să se refugieze în adăposturi sau spre sudul ţării. Aviaţia israeliană nu reuşise să pareze tirurile cu rachete cu rază mică de acţiune, rudimentare şi uşor de camuflat.

Potrivit serviciilor de informaţii israeliene, Hezbollah dispune în prezent de 40.000 de rachete.

La rândul său, secţiunea militară a Mişcării rezistenţei islamice, Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a lansat în ultimii ani câteva mii de rachete şi obuze de mortier împotriva localităţilor din sudul Israelului.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat