Siria: Noi negocieri internaţionale, pe fondul continuării bombardamentelor la Alep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi ai Statelor Unite, Rusiei şi ai ţărilor din Orientul Mijlociu se reunesc sâmbătă, la Lausanne, în sud-vestul Elveţiei, pentru a încerca încă o dată să ajungă la un acord privind încetarea violenţelor în Siria, în contextul continuării bombardamentelor ruse în oraşul Alep, transmite AFP, preluată de dhnet.be.

Reuniunea, ce urmează să înceapă în jurul prânzului, se desfăşoară într-o atmosferă marcată de tensiuni între Rusia şi Occident, Occidentul acuzând Moscova de comiterea unor „crime de război“ la Alep, oraş ale cărui cartiere din est, aflate sub controlul rebelilor, sunt supuse bombardamentelor începând din 22 septembrie.

Statele Unite, care nu doresc să trateze dosarul sirian doar în cadrul unor convorbiri bilaterale cu Rusia, vor ca la discuţii să fie prezente şi ţările din regiune „care au cea mai mare influenţă asupra evenimentelor din teren“, a explicat un diplomat american, sub acoperirea anonimatului.

El a adăugat însă că nu se aşteaptă „la un anunţ important la finalul acestei reuniuni“, întrucât „acesta va fi un proces extrem de dificil“.

O estimare similară a venit şi din partea şefului diplomaţiei ruse. „Nu aştept nimic special“ de la această întâlnire, a declarat Serghei Lavrov.

La reuniunea din Elveţia vor fi prezenţi şi diplomaţi din Turcia, Arabia Saudită şi Qatar, ţări care îi susţin pe rebelii sirieni. 

De asemenea, vor lua parte la reuniune emisarul special al Naţiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, şi reprezentanţi ai Egiptului, Irakului şi Iordaniei. 

Începând din martie 2011, conflictul din Siria, care s-a extins şi s-a agravat, s-a soldat cu moartea a cel puţin 300.000 de persoane. Potrivit ONU, peste 13,5 milioane de sirieni, printre care şase milioane de copii, au nevoie de ajutor umanitar.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi