Siria: Lupta pentru controlul Damascului a provocat moartea a 75 de rebeli în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuitorii capitalei Damasc, strigând mesaje de furie la adresa preşedintelui Bashar al-Assad. FOTO: Reuters

Activiştii din Siria au transmis luni că trupele guvernamentale au ucis cel puţin 75 de rebeli în ultimele 24 de ore, în urma luptelor sângeroase pentru controlul capitalei Damasc, relatează agenţia de ştiri Associated Press.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizaţia cu sediul în Marea Britanie care monitorizează  evoluţia războiului civil sirian, a transmis că bilanţul morţilor numără 49 de rebeli care şi-au pierdut viaţa în urma unei ambuscade în suburbia Andra din nordul capitalei. 

Observatorii au spus că o unitate de militari loiali preşedintelui Bashar al-Assad i-a luat prin surprindere pe rebelii din Andra, care încercau să ajungă în centrul oraşului.

Ambuscada petrecută duminică, potrivit agenţiei siriene de ştiri SANA, este unul dintre cele mai sângeroase episoade din războiul civil sirian, care durează de mai bine de doi ani şi care a făcut până acum peste 93.000 de victime, scrie cotidianul american „USA Today”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert