Siria: Familia lui Bashar al-Assad a ieşit în public, la un eveniment de caritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi soţia sa, Asma

Soţia preşedintelui sirian, Asma al-Assad, a participat împreună cu cei trei copiii ai săi şi alţi membri ai familiei la un eveniment de caritate, sâmbătă, la Damasc, a anunţat preşedinţia siriană pe pagina de Facebook, duminică, relatează AFP.

"Doamna Asma al-Assad împreună cu cei trei copii ai săi, copiii unchiului lor şi cei ai mătuşii lor au participat la un eveniment caritativ" la Opera din Damasc, cu ocazia Zilei Mamei, sărbătorită pe 21 martie.

"În programul (evenimentului s-au aflat) deschiderea unui fond destinat mamelor martirilor, finanţat prin vânzarea unor obiecte de artizanat, şi o expoziţie cu obiecte de artă realizate de copiii martirilor", se precizează pe pagina de Facebook. Termenul "martir" este utilizat pentru desemnarea militarilor morţi în luptele împotriva rebeliunii.

De la începutul mişcării de contestare, în urmă cu doi ani, Asma al-Assad şi-a limitat ieşirile în public. De asemenea, menţionarea prezenţei mai multor membri ai familiei al-Assad împreună la un eveniment este rară.

În ianuarie, mama preşedintelui Bashar al-Assad s-a alăturat, la Dubai, fiicei sale, Bushra, care s-a mutat de mai multe luni în Emiratele Arabe Unite (EAU), potrivit unor rezidenţi sirieni în această ţară din regiunea Golfului şi unui opozant.

Potrivit acestor rezidenţi, Anisah Makhlouf s-a mutat în apropiere de fiica sa, unica soră a preşedintelui sirian, Bushra, care s-a stabilit la Dubai împeună cu copiii săi. Ea a revenit joi la Damasc, potrivit unor martori.

Bushra este văduva unuia dintre principalii conducători ai aparatului de securitate din Siria, generalul Assef Chawkat, ucis în iulie într-un atentat, alături de alţi trei oficiali sirieni de rang înalt.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”