Siria: Cel puţin 60.000 de morţi în închisorile regimului în cinci ani de conflict

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cei cinci ani de conflict în Siria, cel puţin 60.000 de persoane au murit sub tortură sau din cauza condiţiilor teribile de detenţie din închisorile regimului de la Damasc, a afirmat sâmbătă organizaţia neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP, preluată de dhnet.be.

„Din martie 2011, cel puţin 60.000 de persoane au murit sub tortură sau din cauza relelor tratamente, în special absenţa medicamentelor şi a hranei, în centrele de detenţie ale regimului“, a declarat pentru France Presse directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Totodată, el a precizat că datele au fost obţinute de la surse ale regimului.

„Cel mai mare număr de decese a fost înregistrat în închisoarea Saydnaya şi în centrele de detenţie ale serviciilor de informaţii ale forţelor aeriene şi ale securităţii statului“, a adăugat el.

Situată la 30 de kilometri nord de Damasc, închisoarea Saydanaya este una dintre cele mai mari din ţară.

OSDO a afirmat, de asemenea, că a alcătuit o listă cu persoane care au încetat din viaţă, care conţine 14.456 de nume. 110 copii se numără printre aceste persoane.

Potrivit lui Rami Abdel Rahlmane, jumătate de milion de persoane au trecut prin închisorile regimului din 2011, de la începutul conflictului care s-a soldat cu peste 270.000 de morţi şi care a constrâns milioane de persoane să fugă din ţară, ceea ce a dus o imensă criză umanitară.

Totodată, a adăugat directorul OSDO, „mii de persone“ au murit în aceeaşi perioadă în închisorile grupărilor rebele şi ale jihadiştilor.

În februarie, anchetatorii ONU pentru Siria au acuzat regimul de la Damasc că „extermină“ deţinuţi, afirmând că numărul mare de morţi în închisori este rezultatul unei „politici de stat“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”