Silvio Berlusconi a primit un glonţ în plic - Revista presei internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internaţională scrie despre ameninţarea la adresa lui Berlusconi, explozia din Rusia solsată cu trei morţi şi cutremurul din Portugalia. Printre alte subiecte, Obama încearcă să reducă datoriile populaţiei, iar un bărbat trebuie să plătească pentru urmărirea penală a ucigaşei copiilor lui.

Silvio Berlusconi a primit un glonţ în plic

Poliţia italiană a găsit un plic ce conţinea un glonţ, adresat premierului Silvio Berlusconi. De asemenea, în plic era ataşată şi o scrisoare, cu mesajul "Vei sfârşi precum un şobolan" şi desene ale unor membri din partidul lui Berlusconi. Plicul a fost găsit la poşta din Linate, informează Sky News. Într-un alt incident, un colet a luat foc în timp ce era transportat, provocând rănirea uşoară a unui angajat. Pachetul conţinea şi ameninţări la adresa ministrului de Interne, Roberto Maroni, acuzat că nu a luat suficiente măsuri împotriva imigraţiei ilegale.

O clădire de trei etaje s-a prăbuşit parţial în Rusia, provocând moartea a trei persoane

O explozie provocată de o conductă de gaze a dus la prăbuşirea parţială a unei clădiri de apartamente din aproperea Moscovei, trei persoane pierzându-şi viaţa în accident. Alte şapte persoane au fost rănite, iar flăcările rezultate în urma exploziei au cuprins patru apartamente şi un acoperiş. Aproximativ 75 dintre cei 86 de locatari ai clădirii au fost evacuaţi, potrivit AP. Exploziile de acest fel sun frecvente în Rusia, în special în afara marilor oraşe, unde infrastructura este slab dezvoltată şi doar câteva apartamente sunt conectate la reţeaua de gaz.

Obama încearcă să reducă datoriile populaţiei

Administraţia Obama a anunţat că va acorda creditorilor stimulente, pentru ca aceştia să şteargă câteva dintre datoriile ipotecare şi să taie plăţile ipotecare ale şomerilor, un efort ce va costa 14 miliarde de dolari. De asemenea, noul program de ajutorare, finanţat printr-un program destinat salvării locuinţelor, le va permite debitorilor să şteargă datoriile ipotecare de până la 115% din valoarea casei lor, scrie Reuters.

Cutremur de 4,1 în Portugalia

Un seism cu magnitudinea 4,1 pe scara Richter s-a produs sâmbătă în estul Portugaliei, dar nu a provocat pagube sau victime, potrivit autorităţilor citate de Earth Times. Serviciile de intervenţie au primit numeroase apeluri telefonice, dar nu s-au înregistrat pagube sau victime. Epicentrul cutremurului a fost în oraşul Sousel, iar seismul s-a resimţit în mai multe oraşe, printre care Evora, Estremoz, Vila Vicosa şi Beja. Cutremurul s-a produs la ora locală 13.57 (15.37 ora României).

Un bărbat trebuie să plătească pentru urmărirea penală a ucigaşei copiilor lui

Un belgian a protestat faţă de decizia de a plăti pentru urmărirea penală a fostei sale soţii, care şi-a omorât cei cinci copii. "Sunt dezgustat şi revoltat", a declarat Bouchaib Moqadem, citat de BBC. Fosta lui soţie a fost condamnată la închisoare pe viaţă, în decembrie 2009, pentru uciderea băiatului ei şi celor patru fete, în timp ce Moqadem era în vacanţă. Statul încearcă acum să recupereze banii, însă cum femeia acuzată este în stare de insolvenţă, nota de plată în valoare de 73.000 de euro a fost trimisă fostului soţ. Se presupune că Moqadem ar trebui să achite facutura din partea care i-ar reveni fostei soţii, după vânzarea casei.



Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată