Şi Coreea de Nord comunistă are oligarhii ei

În pofida faptului că oficial, Coreea de Nord se consideră o ţară socialistă, în prezent acolo se dezvoltă destul de intens şi economia privată. Formele ei cele mai simple sunt comerţul, agricultura, atelierele mici, care produc îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte simple de uz casnic. Dar, există şi întreprinderi mult mai mari, de exemplu minele de cărbune particulare.

Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că în Coreea de Nord, în ultimii ani, graniţa dintre întreprinderile de stat şi particulare este foarte vagă. Multe întreprinderi, care sunt considerate de stat, în realitate aparţin unor persoane particulare.

Firmelor nord-coreene de comerţ exterior li se emite un permis de export pentru unele mărfuri, produse într-o anumită zonă. De exemplu, o firmă poate obţine dreptul de a exporta ciuperci sau cărbune.

Au trecut de mult vremurile, când autorităţile puteau ordona ţăranilor să se ducă să strângă ciuperci în munţi, sau să trimită bărcile pescăreşti pentru a prinde calmari sau pollock pentru export. Acum pentru a primi un produs de export, pentru el trebuie să se plătească un preţ rezonabil. Tocmai acest lucru devine piatra de încercare pentru organizaţiile de comerţ exterior, deoarece în bugetul lor nu există banii necesari. Pe de altă parte, aceasta este o portiţă de scăpare comodă pentru capitalul nord-coreean.

De obicei reprezentanţii firmei, care au dreptul de a exporta, se înţeleg cu un întreprinzător local, care a făcut avere din economia subterană. Acesta devine principalul investitor al firmei de comerţ exterior, cu toate că formal este considerat doar unul din angajaţii firmei.

Pe banii investitorului sunt cumpărate mărfurile. De asemenea, investitorul se poate înţelege în privinţa vinderii mărfurilor de export în China. După încheierea tranzacţiei, investitorul alocă la bugetul de stat suma convenită dinainte, iar tot ce a reuşit să câştige în plus se duce în buzunarul lui.

În acest fel, pot fi create şi întreprinderi particulare destul de mari, de exemplu mine de cărbune sau aurifere. Formal, o asemenea mină de cărbune sau auriferă este considerată proprietatea companiei nord-coreene de comerţ exterior, dar în realitate ea este întreprinderea particulară a unui bogătaş local. Investitorul particular angajează muncitorii, cumpără echipamentul, organizează producţia şi desfacerea. Aurul sau cărbunele extras este exportat, dar numai o parte din veniturile încasate rămân în bugetul statului, cealaltă parte este folosită pentru remuneraţiile funcţionarilor cu care lucrează acest întreprinzător, iar ce rămâne îi revine lui.