Sfârșitul războiului din Ucraina, prezis de șamanii peruani. Ce spuneau anul trecut despre un posibil conflict

0
Publicat:

Potrivit prezicerilor acestora, pacea dintre Rusia şi Ucraina se vede la orizont în anul următor, prin semnarea unui tratat de pace până în luna august.

Șamanii din Peru FOTO EPA-EFE

În vârful unei coline, şamanii, îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale andine, au întâmpinat noul an în cadrul unei ceremonii de purificare care a inclus flori, tămâie, un şarpe şi fotografii ale preşedinţilor ucrainean şi rus, transmite Agerpres.

''Lucrurile se vor linişti. Pacea şi liniştea vor veni. Asta ni s-a arătat'', a spus şamanul Cleofe Sedano, care a profeţit semnarea unui tratat de pace până în luna august.

Ceremonia, celebrată în fiecare an la sfârşitul lui decembrie, are loc la zece luni de la invadarea Ucrainei de Rusia, conflict soldat cu zeci de mii de morţi. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promovat intens un plan de pace în zece puncte.

După ce s-au învârtit în jurul unor buchete de flori, frunze de coca şi cranii plasate pe sol, şamanii au mai prezis şi dezastre naturale.

''Anul viitor va fi un cutremur, dar nu în capitala Peru, într-un alt loc, în străinătate undeva în nordul Americii, ar putea fi în Statele Unite... va fi mult dezastru, în special climatic'', a spus şamanul Walter Alarcon.  

Anul trecut, aceeași șamani spuneau că nu li s-a arătat un război în Ucraina.

 „Rusia vrea să invadeze un teritoriu din Ucraina, dar nu se va întâmpla. De aceea noi, şamanii, suntem aici, pentru a nu exista un război, o agresiune fizică”, a declarat şamanul Félix Roldán.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort