Separatiştii din Doneţk anunţă că au fost recunoscuţi ca „stat” de către Coreea de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Denis Puşilin, liderul separatiştilor proruşi din Doneţk FOTO EPA-EFE

Teritoriul separatist prorus din regiunea ucraineană Doneţk (est) anunţă miercuri că a fost recunoscut drept „stat” de către Coreea de Nord, care nu a făcut imediat vreun anunţ în acest sens, relatează AFP.

Aceasta ar fi cea de a treia recunoaştere, după cele ale Siriei, la sfârşitul lui iunie, şi Rusiei, cu câteva zile înante ca Vladimir Putin să lanseze invazia Ucrainei, la 24 februarie.

O „reprezentanţă diplomatică” a separatiştilor ucraineni proruşi la Moscova a difuzat pe Telegram o fotografie în care reprezentanta sa, Olga Makeieva, primeşte ceea ce prezintă a fi o scrisoare de recunoaştere de la ambasadorul nord-coreean în Rusia Sin Hong Chol.

Liderul separatist din Doneţk Denis Puşilin a anunţat cu puţin înainte această recunoaştere a Phenianului.

„Statutul internţaional al «republicii populare Doneţk» continuă să se consolideze”, a anunţat el.

„Aceasta este o nouă victorie a diplomaţiei noastre”, declară pentru AFP Puşilin.

Celălalt teritoriu separatist prorus din estul Ucrainei, în regiunea Lugansk, nu a făcut anunţuri în acest sens.

Rusia şi-a justificat invazia Ucainei şi războiul prin necesitatea de a apăra aceste entităţi separatiste din Donbas.

Moscova este considerată, în pofida dezminţilor sale, instigatoarea acestor mişcări separatiste, în 2014, după ce a anexat Penisnula ucraineană Crimeea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi