Şeful parlamentului din Libia a demisionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele parlamentului din Libia Mohammed al-Magariaf, şeful statului de facto, a demisionat cu doar câteva zile înainte de intrarea în vigoare a unei legi care interzice oficialilor din administraţia lui Muammar Gaddafi să revină la conducerea ţării.

Legea va lua dreptul lui Al-Magariaf, alături de alţi lideri politici din ţară cu o mare experienţă, de a mai ocupa locuri importante în guvern. Directiva a fost adoptată pe 5 mai, pe fondul unei mari presiuni din partea militanţilor, potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg.

Al-Megariaf şi-a anunţat demisia în faţa Congresului Naţional organizat în capitala Tripoli, explicând că renunţă la postul său din respect pentru democraţie. „Cu toţii trebuie să îndeplinim legile, din respect pentru legitimitatea şi instituţionalizarea democraţiei”, a Al-Megariaf, adăugând că este primul oficial care demisionează în conformitate cu noua lege.

Mohammed Al-Magarif a fost amabasadorul Libiei în India începând cu 1980, însă ulterior a devenit un lider al opoziţiei şi a fost exilat. După ce fostul dictator a fost înlăturat în urma războiului civil, fiind ucis în 2011 de rebeli. Al-Megarif s-a întors în Libia şi a devenit anul trecut preşedintele parlamentului în cadrul primelor alegeri libere din ţară, a informat publicaţia „The Huffington Post”.

Demisia parlamentarului accentuează tensiunile din Libia, ţară unde forţele de securitate sunt tot mai slăbite, iar guvernul se luptă să ţină în frâu soldaţii. În ultima perioadă au existat atacuri asupra clădirilor ministeriale, ambasadelor şi împotriva diplomaţilor, printre care se numără şi distrugerea ambasadei Statelor Unite ale Americii din Benghazi în septembrie anul trecut. Evenimentul s-a soldat cu moartea ambasadorului american Chris Stevens. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră