Şeful NATO avertizează: O retragere precipitată din Afganistan va avea un ”preţ foarte scump”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O retragere precipitată a NATO din Afganistan va avea un ”preţ foarte scump” şi există riscul ca această ţară să ”redevină o bază a teroriştilor internaţionali”, avertizează marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg, în urma unor anunţuri americane în acest sens, relatează AFP.

 ”Afganistanul riscă să redevină o bază a teroriştilor internaţionali care să planifice şi organizeze atacuri în ţările noastre, iar Statul Islamic (SI) şi-ar putea reconstrui în Afganistan califatul terorii pe care l-a pierdut în Siria şi Irak”, avertizează Jens Stoltenberg după ce Donald Trump şi-a exprimat voinţa unei accelerări a retragerii militarilor americani staţionaţi în Afganistan.

Secretarul general al NATO a lansat acest deja avertisment - în cadrul unei reuniuni a miniştrilor  Apărării, la sfârşitul lui octombrie-, iar argumentele sale au fost reluate luni de către liderul majorităţii republicane în Senat Mitch McConnell, care l-a pus în gardă pe preşedintele american în exerciţiu Donald Trump.

Liderul majorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell – până acum un aliat necondiţionat al preşedintelui Donald Trump – a avertizat împotriva unei posibile reducerii rapide a trupelor din Afganistan şi Irak, care ar reprezenta nu numai o victorie de imagine pentru forţele extremiste dar şi o trădare a aliaţilor din cele două ţări. Comentariul a fost provocat de relatările că preşedintele Donald Trump ar intenţiona să ordone o reducere rapidă şi drastică a prezenţei militare americane în cele două ţări în zilele următoare, în conformitate cu promisiuni făcute în campania electorală.

McConnell a avertizat că imagini cu trupe americane care îşi abandonează în grabă poziţiile şi echipamentul vor fi „o victorie de imagine pentru forţele islamiste” şi o umilinţă pentru Statele Unite.

Presa a relatat că ministerul apărării a primit ordin să retragă, până în ziua inaugurării noii administraţii democrate a lui Joe Biden , încă două mii de militari din Afganistan şi 500 din Irak. Ar lăsa în fiecare din cele două ţări sub 2.500 de trupe, mult sub nivelul necesar pentru a garanta stabilitatea, potrivit estimărilor experţilor militari americani.

Trump - înfrânt în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie de către democratul Joe Biden, dar care rămâne în funcţie până la 20 ianuarie - a promis să pună capăt ”războaielor fără sfârşit” şi a anunţat că vrea să reducă la 2.500 numărul militarilor americaniîn Afganistan, la începutul lui 2021.

El a evocat o retragere totală până de Crăciun.

”NATO este aliata (Americii) în Afganistan în urma unui atac asupra Statelor Unite, pentru a se asigura că această ţară nu va mai fi niciodată un refugiu al teroriştilor internaţionali. Sute de mii de militari din Europa şi din alte părţi s-au alărturat trupelor americane în Afganistan, iar peste 1.000 dintre ei au plătit preţul suprem”, subliniază Jens Stoltenberg.

”Avem, în prezent, mai puţin de 12.000 de militari NATO în Afganistan, iar peste jumătate dintre ei sunt forţe neamericane. Chiar şi după noi reduceri americane, NATO îşi va continua misiunea de formare, consiliere şi asistenţă acordată trupelor afgane şi s-a angajat să le finanţeze până în 2024”, a precizat el.

Voinţa americană de dezangajare din această ţară, în urma încheierii Acordului de la Doha cu talibanii, dar şi o continuare a violenţelor reprezintă probleme grave pentru Alianţa Nord-Atlantică.

”O dilemă va apărea în următoarele luni”, avertiza Jens Stoltenberg în cadrul reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre NATO.

”Am decis împreună să mergem în Afganistan. Vom proceda împreună la ajustări ale forţelor şi vom părăsi această ţară împreună”, repetă secreatrul general al NATO la fiecare reuniune.

Acest subiect urmează să fie discutat în cadrul unei reuniuni a miniştrilot Apărării din NATO prevăzută la 1-2 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Salvator de vieți cu normă întreagă și sculptor cu har. „E ceva care te cheamă, asta simt eu”
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești