Şeful diplomaţiei germane, în Iran, pentru a salva acordul nuclear

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Heiko Maaas, şeful diplomaţiei germane s-a întâlnit cu omologul său iranian Mohammad Javad Zarif,

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a ajuns la Teheran pentru a purta luni discuţii cu preşedintele Hassan Rouhani, în cadrul unui efort european concertat pentru păstrarea acordului nuclear dintre Iran şi marile puteri mondiale şi pentru dezamorsarea tensiunilor dintre SUA şi Iran, relatează Reuters.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a fost primit luni la Teheran de către omologul său iranian Mohammad Javad Zarif, cu care a discutat despre Acordul internaţional de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, relatează AFP.

”Noi nu vrem ca Iranul să dispună de armament nuclear”, le-a spus Maas jurnaliştilor după ce a sosit la Teheran, în noaptea de duminică spre luni, în ultima etapă a unui turneu în Orientul Mijlociu de patru zile în care a efectuat vizite în Irak, Iordania şi Emiratele Arabe Unite (EAU).

Acordul în dosarul nuclear iranian încheiat la Viena în 2015 între Teheran şi şase puteri, între care şi Germania, este ”de o importanţă capitală” pentru Europa, din motive de securitate, a apreciat el.

Potrivit lui Maas, Germania şi partenerii săi europeni ”au depus un maximum de eforturi pentru a-şi îndeplini angajamentele” asumate prin acest acord, ameninţat după ce Statele Unite au decis să se retragă unilateral din el în mai 2018 şi să restabilească o serie de sancţiuni economice punitive impuse Republicii islamice.

După retragerea americană, Germania este împreună cu Franţa, Regatul Unit, Rusia şi China, unul dintre statele încă parte la acest acord.

Potrivit acordului, Iranul s-a angajat să nu caute vreodată să se doteze cu bomba atomică şi a acceptat să-şi reducă drastic programul nuclear, în schimbul ridicării unei părţi a sancţiunilor economice internaţionale care-i asfixiau economia.

Însă, după retragerea Washingtonului, Iranul a ameninţat, în mai, să renunţe treptat la acest pact, dacă partenerii săi, mai ales europeni, nu îl ajută să ocolească sancţiuni americane care-i vizează sectoarele petrolier şi financiar.

Teheranul a anunţat că renunţă la două dintre angajamentele pe care şi le-a asumat în Acordul nuclear de la Viena.

Recunoscând că beneficiile economice pe care Teheranul speră să le obţină prin acord sunt de-acum ”mai greu de obţinut”, Maas a îndemnat Iranul să respecte integral acordul.

Este în ”interesul politic şi strategic (al Iranului) să păstreze acest acord şi să menţină dialogul cu Europa”, a subliniat el înaintea întâlnirii cu Zarif.

Teheranul ameninţă că ”va lua măsuri”, dacă liderii europeni nu acţionează

Administraţia de la Teheran a transmis că Europa nu este în poziţia de a critica Iranul pentru capacităţile sale militare şi a făcut apel liderilor europeni să normalizeze relaţiile economice sau să suporte consecinţele, conform Reuters.

„Europa nu este în poziţia să critice Iranul pentru nimic în afară de Acordul Nuclear”, a declarat Javad Zarif, ministrul iranian de Externe.

„Europenii şi ceilalţi semnatari ai Acordului Nuclear ar trebui să normalizeze relaţiile economice cu Iranul. În caz contrar, vom opri îndatoririle noastre şi vom lua măsuri în concordanţă cu acţiunile lor”, a adăugat Zarif.

Ministrul iranian a transmis că relaţiile trebuie normalizate, în pofida ameninţărilor economice din partea Statelor Unite.

Iranul a respins un apel făcut de Franţa privind intensificarea dialogului privind programul său nuclear, afirmând că va discuta despre acordul semnat în 2015 doar cu marile puteri. Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că atât Parisul, cât şi Washingtonul vor să oprească programul nuclear al Teheranului, iar noile discuţii ar trebui să se concentreze asupra programelor pentru rachete balistice.

Preşedintele american Donald Trump a declarat la începutul lunii iunie că este dispus să reia negocierile cu Iranul. Totuşi, Statele Unite au impus vineri un nou set de sancţiuni, împotriva celui mai mare grup petrochimic din Iran, pentru susţinerea Corpul Gărzilor Revoluţionare iraniene.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.

Statele Unite au decis retragerea din acordul nuclear semnat în 2015 între Iran şi marile puteri din P5+1 (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania) şi impunerea unui nou set de sancţiuni asupra Teheranului.

Mai multe pentru tine:
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți