Şeful anchetatorilor ONU pledează pentru un „Nuremberg” al Statului Islamic
0La fel ca la Nuremberg, în cazul naziştilor, lumea este necesar să judece gruparea Statul Islamic (SI) pentru a-i face auzite victimele şi a-i ”demistifica” ideologia, pledează Karim Khan, care conduce ancheta ONU cu privire la crime jihadiste într-un interviu acordat AFP.
Acest avocat britanic străbate Irakul, de un an, împreună cu aproximativ 80 de persoane, cu scopul de a aduna probe şi mărturii.
”Este un munte de urcat”, recunoaşte acest specialist în drepturile omului, în contextul în care ONU începe să analizeze până la 12.000 de corpuri, din peste 200 de gropi comune, 600.000 de înregistrări video ale unor crime SI şi 15.000 de pagini de documente aparţinând birocraţiei SI.
DECAPITĂRI, SCLAVIE
În urmă cu cinci ani, pe un teritoriu cât Marea Britanie, între Irak şi Siria, ”califatul” aurtoproclamat controla viaţa a şapte milioane de persoane, prin administraţiile sale, şcolile sale, aplicarea sa rigoristă a islamului şi pedepsele sale medievale.
”Aceasta nu este (doar) o gherilă sau o grupare rebelă mobilă”, subliniază Khan la sediul ultrasecurizat al United Nations Investigative Team to promote accountability for crimes committed by Da'esh/ISIL (UNITAD), la Bagdad.
Membri ai minorităţilor considerate ”eretice” sau ”sataniste” au fost omorâţi cu miile, torturaţi sau luaţi sclavi, iar copiii transformaţi în soldaţi.
SI nu avea vreun ”tabu” - ”cine se gândea să vadă în secolul al XXI-lea crucificări, un om ars de viu într-o cuşcă (...), sclave sexuale, bărbaţi aruncaţi de pe acoperişuri, decapitări?”, enumeră Khan. Iar toate acestea ”sub ochiul camerelor” de luat imagini.
În pofida ororii, aceste crime ”nu sunt noi”, nuanţează el. ”Ceea ce este nou odată cu SI este ideologia care alimentează gruparea criminală”, ”ca naziştii” înaintea lor.
Fascismul german a avut Nuremberg - un oraş german care a găzduit, în 1945 şi 1946, primul tribunal internaţional din istorie, înfiinţat cu scopul de a-i judeca pe criminalii de război nazişti, vinovaţi între altele de exterminarea sistematică a şase milioane de evrei.
În prezent, zilnic sau aproape zilnic, irakieni sunt condamnaţi, adesea la moarte. La procesele lor nu există victime, ci există un singur cap de acuzare, cel de apartenenţă la SI, fără detalii despre potenţialele crime.
Procese în care probe sau mărturii să fie prezentate în mod public, oriunde în lume, sunt, cu toate acestea, unicul mod de a da pagina, pledează Khan.
”SEPARAREA OTRĂVII DE POPOR”
După SI, ”Irakul şi Umanitatea au nevoie de Nurembergul lor”, afirmă Khan. În urma acestui proces, nimeni nu va mai putea îmbrăţişa principiile Mein Kampf (scris de Adolphe Hitler) şi să fie luat în serios, semnalele de alarmă ale conştiinţei colective s-au activat”.
Nuremberg a ”despărţit otrava fascismului de poporul german”, afirmând că ”nu a existat o responsabilitate colectivă”, ci indivizi responsabili. Iar ei au fost condamnaţi.
Un proces al SI ”poate să contribuie la despărţirea otrăvii SI (care se revendică drept sunnit) de comunitatea sunnită irakiană”, minoritară în această ţară în care două treimi din populaţie este şiită, vrea el să creadă.
Iar ţinând cont că ”Nurembergul a educat Germania şi Europa”, un proces al SI ar servi Irakului şi ”altor părţi ale lumii în care comunităţile pot fi vulnerabile la propaganda SI”, pledează Khan.
”Această ideologie va fi demistificată, iar publicul (...) va putea să-şi dea seama de un adevăr evident: este vorba despre statul cel mai puţin islamic care a existat”, dă el asigurări, în contextul în care UNITAD încearcă să stabilească dacă a existat crimă împotriva umanităţii, crimă de război sau genocid, crimele cele mai grave în dreptul internaţional.
Iar aceste probe culese în gropi comune, sub corturile deplasaţilor sau în arhivele SI ”nu vor eămâne într-un birou ca să dea frumos”, avertizează Khan.
”Veţi vedea că în două luni vom prezenta elemente în proceduri juridice aflate în curs în anumite ţări”, dezvăluie el, refuzând să numească aceste state.
COMPETENŢĂ UNIVERSALĂ
UNITAD ”întocmeşte de asemenea dosarele sale”, care ar putea să permită unor state - ca Germania -, care deţin o competenţă universală, să se sesizeze cu privire la aceste crime, indiferent de locul unde au fost comise şi de naţionalitatea autorilor şi victimelor.
Procese au avut loc, şi anume în Franţa, cu privire la atacuri revendicate de SI, sau la Munchen, în sudul Germaniei, unde o germană este judecată cu privire la faptul că a lăsat să moară de sete o fată yazidi ”cumpărată” la o ”piaţă de sclavi” a SI.
”Irakul este primul destinatar al informaţiilor noastre”, dar ”locul contează prea puţin”, lansează Khan, în contextul în care opţiunea unui tribunal internaţional, evocată de către anumite capitale, pare puţin probabilă în viitorul apropiat.
Esenţialul este să se garanteze ”dreptul victimelor de a-şi face auzită vocea”.
Aceste voci, care au fost acoperite timp de trei ani de hărmălaia propagandei şi de confruntări armate, luptă în prezent să nu fie ultate în Irakul post-SI.