Șase oameni au fost găsiți morți într-un hotel din Thailanda. Toți erau cetățeni străini

0
0
Publicat:

Șase persoane cu cetățenie străină au fost găsite moarte într-un hotel din capitala thailandeză Bangkok, a anunțat guvernul. Autoritățile au demarat o anchetă și caută acum o a șaptea persoană, care ar putea să aibă legătură cu incidentul, potrivit Reuters.

Șase oameni au fost găsiți morți într-un hotel din capitala Thailandei FOTO Arhivă

Toți cei șase, dintre care doi aveau pașapoarte americane, s-au cazat la hotelul Grand Hyatt Erawan din Bangkok în două zile diferite, sâmbătă și duminică, a transmis poliția locală.

Grupul, format din trei bărbați și trei femei, aveau camere diferite, însă cadavrele lor au fost găsite în aceeași cameră. Autoritățile spun că nu există semne de intrare prin efracție. 

"Nu s-au rănit singuru, dar cineva a cauzat aceste morți. Analizăm fiecare pas pe care l-au făcut de când au coborât din avion", a declarat Thiti Saengsawang, un oficial din cadrul poliției.

Autoritățile au descoperit trupurile neînsuflețite, după ce un membru al staff-ului din hotel a raportat incidentul.

Premierul Thailandei, Srettha Thavisin, care a vizitat hotelul marți, împreună cu oficiali din cadrul poliției, a cerut demararea unei investigații.

"Premierul a ordonat tuturor agențiilor să ia acțiuni urgente pentru a evita un impact asupra turismului", se arată într-un comunicat.

Hotelul Grand Hyatt Erawan, care are peste 350 de camere, se află într-o populară zonă turistică din capitala thailandeză, cunoscută pentru magazine de lux și restaurante.

Turismul reprezintă un sector cheie în Thailanda, autoritățile așteptându-se ca aproximativ 35 de milioane de cetățeni străini să viziteze țara.

Sectorul turismului a fost grav afectat în octombrie anul trecut de o serie de împușcături la un centru comercial de lux, în apropiere de Hyatt, în care au fost uciși doi cetățeni străini.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €