Şase civili ucişi într-un atac armat în Mexic, lângă Acapulco. „Vom lupta pentru satul nostru”

0
0
Publicat:

Şase civili au murit într-un conflict armat lângă Acapulco, o cunoscută staţiune turistică de pe coasta Pacificului, în sudul Mexicului, au anunţat marţi autorităţile.

Comisarul Casarrubias spune că oamenii au fost prinși în foc încrucişat. FOTO Contraste Noticias

Este vorba de cinci bărbaţi şi o femeie, care au murit în atacul armat care a avut loc luni seară, într-un cătun cunoscut sub numele de Kilometro 30, pe autostrada Ciudad de Mexico-Acapulco, a indicat Parchetul din Guerrero, unul dintre cele mai violente state din Mexic, scrie AFP, citată de Agerpres.

Comisarul municipal Adan Casarrubias a precizat că victimele au fost prinse în foc încrucişat.

Pe lângă cei cinci civili care au decedat, alte trei persoane au fost rănite.

Un vehicul blindat care conţinea explozibili şi arme, la locul atacului

Militarii şi poliţiştii au găsit la locul incidentului un vehicul blindat care conţinea explozibili şi arme, precum şi o maşină incendiată.

Cel puţin trei vehicule cu bărbaţi înarmaţi au participat la confruntarea care a terorizat locuitorii peste zece minute, a mai explicat comisarul.

„Chiar şi doar cu oale, beţe sau orice altceva, vom lupta pentru satul nostru, pentru pacea noastră", a declarat funcţionarul.

Sute de mii de persoane au fost ucise în Mexic în ultimii ani

Bande criminale organizate se luptă pentru controlul portului Acapulco şi al rutelor de trafic de droguri.

Un jurnalist care administra o pagină de ştiri pe Facebook a fost împuşcat mortal joi, în Acapulco, unde violenţa coexistă cu turismul în plină expansiune.

În timpul Săptămânii Mari de la sfârşitul lunii aprilie, au fost înregistrate 12 omucideri în oraş, în timp ce hotelurile au raportat o rată de ocupare de 92,5% în aceeaşi perioadă.

Din decembrie 2006, când a fost implementată o strategie controversată antidrog susţinută de forţe militare, peste 480.000 de persoane au fost ucise în Mexic. 

Amintim că, în aprilie, nouă persoane au murit şi cinci au fost rănite într-o clinică de reabilitare pentru dependenți de droguri din statul Sinaloa, în nord-vestul Mexicului, după ce un grup înarmat a spart uşa şi a deschis focul asupra rezidenţilor.

În vara anului trecut, autoritățile mexicane au descoperit 19 cadavre de bărbați, în spatele unui camion. Crimele ar fi fost legate de o confruntare între o bandă criminală din Guatemala și cartelul mexican Sinaloa.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată