Sarkozy îşi ascunde ceasul înainte de a da mâna cu oamenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele "bling-bling" a comis din nou o greşeală de imagine. A fost surprins scoţându-şi ceasul scump înainte să dea mâna cu oamenii în timpul unei băi de mulţime.

Preşedintele-candidat este încă mare fan al ceasurilor scumpe, de designer. Scena, foarte discretă, a fost surprinsă de echipele postului i>Tele. Duminică, în timp ce dădea mâna cu persoane aflate în Piaţa Concorde din Paris, cu câteva minute înainte de a susţine un discurs, Nicolas Sarkozy a preferat să-şi scoată ceasul şi să şi-l strecoare în buzunar. Este vorba de un ceas cu alb şi auriu Patek Philippe, în valoare de 55.000 de euro, pe care l-a primit în dar de la Carla Bruni, în 2008, când aceasta era încă doar logodnica sa. Presa franceză comentează pe larg semnificaţia gestului.

Unele publicaţii susţin că i-ar fi fost frică să nu îi fie furat, altele speculează că este vorba din nou de un apetit pentru opulenţă pe care doreşte să-l ascundă francezilor. Iar o controversă nouă pe marginea acestui apetit e ultimul lucru de care ar avea nevoie Sarkozy înainte de alegerile de săptămâna viitoare, mai ales că toate sondajele arată că este în urma socialistului François Hollande.

Dar, se întreabă "Le Point", oare un asemenea ceas e mai în siguranţă în buzunar? Nimeni în Franţa nu a uitat când centristul François Bayrou i-a tras o palmă, în 2002, unui copil pe care l-a prins cu mâna în buzunarul său. Palma i-a crescut cota de popularitate.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?