Sarkozy, acuzat că a plantat negri pe un şantier pe care l-a vizitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu câteva luni înainte de alegeri, Sarkozy încearcă să atragă simpatia populaţiei de culoare. Imediat după ce a ajuns pe şantier, Sarkozy a fost înconjurat de negri şi a început să facă glume cu ei. Palatul Elysée nu neagă că au fost aduşi şi "muncitori" din alte părţi.

Sarkozy a fost acuzat că a ordonat aducerea a zeci de muncitori de culoare pe un şantier pe care l-a vizitat recent. Şeful statului francez ar fi recurs la acest gest pentru a părea mai popular şi mai tolerant, dar scopul ar fi unul electoral, scrie presa britanică. Nicolas Sarkozy apare în toate sondajele în urma liderului socialist François Hollande, la distanţă de două luni de alegerile prezidenţiale. Pentru a nu părea candidatul celor bogaţi, Sarkozy a vizitat un şantier de la Mennecy (Essonne). În câteva secunde, a fost înconjurat de un grup mare de muncitori, toţi negri.

Liderul de la Elysée a început să glumească cu ei şi să-i laude că au înălţat 130 de locuinţe low-cost. Imediat după vizită a reieşit însă că nu a fost chiar un gest spontan: consilierii preşedintelui ar fi organizat apariţia muncitorilor de culoare, scrie presa britanică. Un manager al şantierului a declarat jurnaliştilor francezi: "Voiau ca preşedintele să fie înconjurat de cât mai mulţi oameni, ceea ce a însemnat că a trebuit să dublăm numărul celor care muncesc zilnic - de la 60 la 120".

Unii dintre muncitori şi-au recunoscut colegi de pe alte şantiere, iar unul a explicat că erau şi unii "complet străini", cu şepci ciudate. "Era o zi atât de friguroasă, încât niciunul dintre noi nu ar fi trebuit să muncească. Ni s-a spus să părem foarte ocupaţi şi să fim drăguţi cu Sarkozy", a mai spus muncitorul intervievat de Europe 1. "Ideea era să pară popular şi tolerant, să sublinieze că are prieteni negri, oameni care muncesc", mai spune muncitorul.

Un purtător de cuvânt al Palatului Elysee a recunoscut că au fost aduşi muncitori "suplimentari" "pentru a da şansa să vină tuturor care au lucrat pe acel şantier sau care ar putea mucni acolo pe viitor". A negat însă că Nicolas Sarkozy ar fi încercat să folosească muncitorii de culoare pentru a-şi îmbunătăţi şansele electorale. Poziţiile dure pe care le-a adoptat Sarkozy faţă de imigraţie i-au creat antipatie în rândul minorităţilor etnice ale Franţei. Iar comentatorii îi reproşează adeseori că nu există niciun membru important al guvernului care să fie de culoare.

Sarkozy a mai fost acuzat şi în trecut că face diverse manevre pentru a da bine în poze. În urmă cu trei ani, presa franceză relata că la vizita unei fabrici din Normandia au fost aduşi să stea în preajma preşedintelui doar muncitorii mici de statură, pentru a nu fi eclipsat. Au existat şi informaţii că nu doreşte să fie păzit decât de bodyguarzi de aceeaşi statură.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG