Rusia vrea să discute cu Statele Unite asupra viitorului tratatului New START

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov

Moscova este deschisă la discuţii privind prelungirea tratatului New START, a anunţat Kremlinul vineri, potrivit The Associated Press.

O eventuală prelungire a tratatului New START, care urmează să expire în 2021, va „depinde de poziţia partenerilor noştri americani“ şi necesită negocieri, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.

Peskov nu a precizat dacă Rusia vrea prelungirea acestui acord, semnat în 2010, care a limitat arsenalurile nucleare rus şi american la câte 1.550 de focoase desfăşurate.

El a evocat, într-o conferinţă de presă, o „anumită pauză în dialogul cu privire la problemele din domeniul securităţii strategice“ şi a apreciat că Moscova şi Washingtonul au nevoie acum de „o actualizare a informaţiilor şi poziţiilor“.

Sub preşedinţia lui Barack Obama, relaţiile ruso-americane au atins cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece, din cauza crizei din Ucraina, războiului din Siria şi după ce Rusia a fost acuzată de atacuri informatice în timpul alegerilor americane.

Însă Kremlinul a salutat promisiunea noului preşedinte american Donald Trump de a repara relaţiile între cele două ţări.

Trump, care a sugerat în campania electorală o eventuală cooperare cu Moscova în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria, a criticat tratatul New START şi a evocat o consolidare a aresenalului nuclear american.

El aprecia, într-un mesaj postat pe Twitter în decembrie, că Statele Unite trebuie să-şi „consolideze şi extindă capacitatea nucleară“ până când restul lumii „îşi bagă minţile în cap“.

Putin a declarat, la rândul său, că o consolidare a capacităţii nucleare a Rusiei este una dintre priorităţile Moscovei.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele