Rusia şi SUA vor să organizeze o conferinţă internaţională pentru a soluţiona războiul civil din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul de Stat american John Kerry s-a întâlnit marţi cu Sergei Lavrov, ministrul de Externe rus. FOTO: Reuters

Rusia şi SUA au hotărât de comun acord să organizeze o conferinţă de pace cu scopul de a găsi o soluţie la conflictul din Siria, în condiţiile în care preşedintele american Barack Obama a dat asigurări că va trata această problemă cu aceeaşi seriozitate pe care a arătat-o în cazul lui Osama bin Laden.

Secretarul american de Stat John Kerry şi omologul rus Sergei Lavrov s-au întâlnit marţi, la Moscova pentru a discuta situaţia din Siria, iar ulterior au declarat că susţin organizarea „cât mai curând posibil” a unei conferinţe internaţionale de pace.

Reuniune internaţională ar avea rolul de a convinge atât regimul lui Bashar al-Assad, cât şi opoziţia să accepte un plan expus anul trecut, la Geneva, care ar putea stinge conflictul din Siria pe cale diplomatică.

Credem că planul de la Geneva este o cale importantă de a pune capăt vărsării de sânge din Siria”, a declarat Kerry. Conferinţa ar trebui ţinută „să sperăm până la sfârşitul lunii”, a adăugat oficialul american.

Administraţia Obama a încercat în trecut să determine Rusia să reducă sprijinul arătat regimului preşedintelui al-Assad, iar organizarea unei astfel de conferinţe ar reprezenta un progres.

Planul de la Geneva prevede transferul de autoritate către un guvern format din membri ai opoziţiei şi reprezentanţi guvernamentali, însă termenii acordului au fost interpretaţi diferit de Rusia şi SUA. Washingtonul susţine îndepărtarea lui Bashar al-Assad, părere ce nu este împărtăşită de oficialii din Moscova.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima