Rusia poate ocupa ţările baltice în două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul ceh Petr Pavel a declarat că Rusia poate ocupa ţările baltice în două zile, un interval de timp în care NATO nu ar putea reacţiona, anunţă BBC, citat de Mediafax.

Generalul ceh, care va conduce de la 1 iunie Comitetul Militar al Alianţei Nord-Atlantice a mai spus că un interval de timp similar este necesar, de asemenea, pentru ocuparea Kievului de către armata rusă. În opinia sa, NATO, cu formatul actual, care necesită acordul tuturor celor 28 de state membre, nu are capacitatea de reacţie adecvată în cazul unei agresiuni ruseşti. Pe de altă parte, explică Pavel, Rusia poate lua decizia de a ataca rapid, pentru că nu are nevoie de acordul unei alte părţi.

Relaţiile dintre NATO şi Rusia s-au deteriorat în ultimul timp, îndeosebi pe fundalul conflictului din estul Ucrainei. NATO acuză Rusia de susţinerea separatiştilor proruşi din regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, în timp ce Moscova respinge aceste acuzaţii.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”