Rusia: Duma de Stat aprobă controversatul proiect privind statutul ONG-urilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat vineri, în ultima lectură, controversatul proiect care califică drept „agenţi străini" organizaţiile neguvernamentale care beneficiază de finanţare din afara ţării, relatează AFP.

Proiectul de lege, propus de partidul Rusia Unită, este contestat de activiştii pentru drepturile civice, de opoziţia liberală şi de jurişti.

Textul a fost adoptat cu 374 de voturi pentru, trei împotrivă şi o abţinere.

La începutul acestei luni, imediat după ce proiectul de lege a fost înaintat Parlamentului, membrii societății civile s-au declarat îngrijorați de intențiile autorităților ruse.

„Este un alt atac la adresa ONG-urilor din Rusia", a afirmat Anna Sevortian, care conduce biroul de la Moscova al organizaţiei Human Rights Watch. „Înrăutăţeşte climatul pentru noi. Suntem îngrijoraţi în special de faptul că ONG-urile care primesc finanţare externă vor fi obligate să se autodenunţe şi să se stigmatizeze singure, afirmând că sunt agenţi străini, care, în Rusia, sunt văzuţi drept spioni care acţionează împotriva guvernului. Aceste cerinţe amintesc de anii '30", a adăugat aceasta, a transmis Reuters.

Conform noilor prevederi, organizaţiile catalogate drept „agenţi străini" vor fi incluse într-un registru special, vor fi obligate să publice, la fiecare jumătate de an, un raport complet asupra activităţii desfăşurate în domeniul în care activează şi vor fi supuse unui audit financiar anual.

Materialele distribuite de aceste ONG-uri în mass-media vor fi marcate ca fiind difuzate de organizaţii „agenţi străini" pe teritoriul Federaţiei Ruse. De asemenea, angajaţii acestor organizaţii care nu înregistrează corect statutul ONG-urilor vor risca până la patru ani de închisoare sau amenzi usturătoare, a relatat „The Daily Telegraph".

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu