Rusia afirmă că nu este deranjată dacă Bashar al-Assad rămâne sau pleacă de la putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia nu consideră o problemă de principiu ca preşedintele sirian Bashar al-Assad să rămână la putere, a declarat marţi o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, care îşi schimbă astfel poziţia anterioară, prin care-l susţinea ferm pe liderul sirian, relatează AP în pagina electronică.

Întrebată dacă este crucial pentru Moscova ca al-Assad să rămână la putere, Maria Zaharova a răspuns pentru postul Ecoul Moscovei: „absolut deloc, noi n-am spus niciodată aşa ceva“.

„Ceea ce am spus este că o schimbare de regim în Siria ar putea deveni o catastrofă locală ori chiar regională“, a declarat ea, adăugând că „numai poporul sirian poate decide soarta preşedintelui“.

Rusia, unul dintre cei mai fermi susţinători ai lui al-Assad, s-a opus anterior unor sugestii din partea Occidentului ca preşedintele sirian să plece de la putere.

Rusia a lansat în septembrie o campanie aeriană în Siria, despre care afirmă că vizează gruparea Statul Islamic (SI), la solicitarea lui al-Assad.

Reuniune între regimul de la Damasc şi opoziţie, la Moscova?

Tot marţi, adjunctul ministrului rus de externe Mihai Bogdanov a declarat anterior, pentru agenţii ruseşti de presă, că Moscova doreşte să găzduiască săptămâna viitoare o rundă de negocieri între oficiali sirieni şi lideri din cadrul opoziţiei.

Potrivit lui Bogdanov, Guvernul sirian a acceptat să participe, dar că era neclar care erau grupările din cadrul opoziţiei care ar putea veni. El nu a oferit o dată exactă pentru aceste negocieri pe care le propune.

Despre aceste negocieri ar urma să discute miercuri ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-o întâlnire cu emisarul ONU pentru Siria Staffan de Mistura, a anunţat Bogdanov.

Al-Assad a efectuat luna trecută o vizită-surpriză la Moscova, percepută ca un semnal că Rusia caută, până la urmă, o soluţie politică, după săptămâni de bombardamente intensive în Siria.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima