România, vizată de o anchetă a poliţiei britanice privind "sclavia modernă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazurile de "sclavie modernă" sunt tot mai numeroase în Marea Britanie, unde poliţia a creat patru echipe de investigaţie care se concentrează asupra Bulgariei, României, Cehiei şi Poloniei, relatează The Guardian în ediţia electronică.

O asociaţie, Thames Reach, care lucrează cu persoane fără adăpost din Londra, a anunţat că în 2012 a întregistrat 37 de incidente în care sunt implicate persoane vulnerabile ce au fost obligate să muncească în schimbul unor sume mici de bani, fără plată sau chiar să încalce legea, comparativ cu 22 de cazuri înregistrate în 2011.

Megan Stewart, un manager în cadrul asociaţiei, a prezentat un caz recent ajuns în justiţie al unui număr de patru bărbaţi care trăiau într-o rulotă în Bedfordshire, condamnaţi pentru exploatarea unor persoane fără adăpost, caz care a schimbat, în opinia sa, modul de abordare a acestei probleme. "Oamenii încep să observe mai bine semnele", iar "poliţia îi ia în serios când raportează asemenea fapte", a subliniat ea.

Exploatarea implică persoane aduse în Marea Britanie în acest scop, dar vizează şi persoane fără adăpost care trăiesc pe străzi. Un centru de zi de la Londra, care ajută persoanele fără adăpost, a anunţat că clienţii săi sunt vizaţi frecvent inclusiv în centru. Mick Clarke, conducătorul centrului a prezentat un caz, petrecut în urmă cu două săptămâni, în care "persoane au abordat clienţi oferindu-le de lucru în Belgia", promiţându-le cazare şi bani. "Am fost uluit să văd cât de neruşinaţi sunt în vizarea celor vulnerabili", a subliniat el.

Potrivit publicaţiei, multe cazuri de exploatare par bine organizate. Ziarul citează Thames Reach, care a anunţat că a înregistrat mărturii potrivit cărora o grupare din oraşul lituanian Panevezys aduce persoane în Marea Britanie de două ori pe săptămână. "Există un spectru larg de exploatare", a declarat inspectorul Kevin Hyland, şeful Unităţii de luptă împotriva traficului de persoane din cadrul Poliţiei Metropolitane, care conduce în prezent patru echipe comune de investigaţii concentrate asupra Bulgariei, României, Cehiei şi Poloniei.

"Avem de a face cu copii în vârstă de şapte ani trataţi ca sclavii la Haringey, persoane trecute prin Marea Britanie către alte ţări sau pentru piaţa prostituţiei. Hyland citează cazuri de bărbaţi aduşi în Marea Britanie pentru a munci ilegal în cazinouri, cărora li se cerea să ofere servicii sexuale jucătorilor în pauze. Guvernul din Anglia şi asociaţiile au cooperat pentru finanţarea unei campanii pe tema exploatării în Polonia, iar ambasadele din Europa de Est şi Orientul Mijlociu ajută, de asemenea, la creşterea conştientizării riscurilor muncii ilegale în M. Britanie, potrivit The Guardian.

Un reportaj BBC, realizat în colaborare cu o jurnalistă româncă, a scps la iveală felul în care sunt trataţi imigranţii români şi bulgari care lucrează în Marea Britanie. Cel mai adesea, forţa de muncă venită din Europa de Est este exploatată şi prost plătită.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort